Epilog

 

Epilog

 

Nu ma hotarasem inca daca imi place aglomeratia din New York. Ma mutasem aici la inceputul vacantei de vara, in niste circumstante nu prea placute.

Dupa o depresie lunga si urata, vroiam sa fug cat mai departe, ca sa uit totul odata pentru totdeauna.

Caci, cu toate ca eu ma decisesem sa las trecutul in urma, el nu vroia sa ma lase pe mine. Trecutul. Edward. Ma urmarea, ma sufoca si aproape ca ma hartuia.Trebuia sa fug de el, undeva unde sa nu ma mai poata gasi. Si exact asta am facut.Am luat primul avion catre New York, imediat dupa terminarea liceului si dupa sustinerea discursului de absolvire.

Imi amintesc si acum cum Edward aparuse acolo din senin, iar eu nu am mai fost capabila sa citesc ceea ce imi notasem pe amarata aia de foaie si  am inceput sa spun niste lururi la care nu ma mai gandisem inainte, dar erau foarte sincere si adevarate.

„Când noi aveam cinci ani, ei ne-au întrebat ce vrem să fim când vom fi mari.Răspunsurile noastre erau lucruri precum astronaut, preşendinte…
Sau, în cazul meu, prinţesă.

Când aveam zece ani, ei au întrebat din nou şi noi răspundeam – star rock, cowboy, sau în cazul meu, medaliată cu aur. Dar acum când noi am crescut, ei vor un răspuns serios. Păi, ce ziceţi de asta: cine naibii ştie?! Acesta nu este timpul să luăm dezicii grele şi rapide, este timpul să facem greşeli. Ia trenul greşit şi blochează-te într-un loc răcoros. Îndrăgsoteşte-te – mult. Specializează-te în flosofie pentru că nu este nici o cale să îţi faci o cariera din asta. Răzgândeşte-te. Apoi răzgândeşte-te din nou, pentru că nimic nu este permanent…

Deci să facem cât de multe greşeli putem. În aşa fel încât, într-o zi, când ei vor întreba din nou ce vrem să fim… nu va trebui să ghicim. Vom şti!”

(preluat din Twilight Saga: Eclipse)

 

A venit la mine imediat ce am coborat de pe scena, dar nu m-am mai obosit sa il ascult. La ce bun? Stiam ce imi va spune, dar nu il mai credeam. Si asa am ajuns in aeroport, hotarata sa ajung undeva unde nu ma poate gasi.

Am fost admisa la Yale si oricum trebuia sa ma mut in Connecticut, dar pana atunci m-a gandit sa vad New York-ul, care m-a dezamagit dealtfel, deci nu ma straduiam prea tare sa ma adaptez.

Am mers pe strada aglomerata de care eram deja satula, catre apartamentul pe care il inchiriasem pe timp de vara.Acolo voi scapa de aglomeratie si voi fi singura.

Am iesit din lift si m-am indreptat catre usa, dar ceva era in neregula. Cineva statea pe presul de la usa.Te rog, Doamne, sa fie doar postasul….

Doar postasul. Un postas pe traseul Bella-Tanya.Minunat.

Dintr-o data am simtit ca pamntul se invarte si eu nu ma mai pot tine pe picioare. Oare Universul chiar ma uraste?

– Poti sa pleci, i-am spus in loc de introducere. Nu am de gand sa te ascult. Si daca te mai vad vreodata, daca ma mai urmaresti, daca se intampla fie si sa tereci pe strada intamplator, chem politia si iti jur ca o sa obtin un ordin de restrictie.

-Bella, te rog, trebuie sa vorbim.

Mda, unde am mai auzit asta? Viata mea e un vartej de deja-vu-uri.

Am descuiat usa apartamentului si am intrat, apoi m-am grabit sa ii trantesc usa in nas. Am auzit cum piciorul lui a lovit usa. M-am grabit sa o incui.

Nu o sa fac aceeasi greseala din nou. Pentru ca singurul lucru pe care l-a adus Edward in viata mea este tristetea. Am facut multe lucruri de care nu sunt mandra, pentru el. Dar s-a terminat. Nu ii voi mai permite ca ma trateze ca pe o marioneta, trebuie sa gasesc puterea de a merge mai departe si de a accepta ca prezenta lui Edward in viata mea nu aduce nimic bun.

Viitorul se intinde in fata mea, oferindu-mi multe posibilitati. O sa incep facultatea, o sa imi cladesc o viata asa cum imi doresc, fara sa ma mai las influentata de cineva.

Trebuie sa fiu cine vreau eu sa fiu.

Si chiar daca sufletul meu se sfasie in mii de bucati, chiar daca as vrea sa nu trebuiasca iau aceasta decizie, stiu ca trebuie sa o fac.