VH Capitolul 5


Capitolul 5

Ore la rand m-am foit in patul meu inconfortabil, pierduta in amintiri. Erau mai puternice decat mine, nu puteam sa le opresc si erau atat de dureroase, incat simteam ca am sa mor.Am indurat ani de-a randul dureri fizice in timpul antrenamentelor fara sa ma plang, dar nu puteam face fata durerii din sulfet. Era mai presus decat mine.

***Flashback***

Stateam la biblioteca, impreuna cu Laurent, intr-una dintre acele nopti tarzii. Ma chinuiam sa scriu un eseu la filosofie, iar el incerca sa ma ajute. Era ceva ciudat: intelesesem tot ceea ce citisem in carti, dar nu puteam sa redau in cuvinte. Era ca si cum invatamintele filosofilor antici mersesera direct la suflet, fara sa treaca prin creier. Laurent ma ajuta sa scot la iveala acele lucruri si sa le transpun in eseul meu.

-Filosofii antici au un mod ciudat de a privi iubirea, am comentat eu.

-Erau aproape toti gay, spuse Laurent amuzat.

-Si ce, ei nu iubesc?m-am revoltat eu.

-Sigur ca iubesc, dar sunt putin…suciti.

-Stiu oameni suciti care nu sunt gay, am spus eu.

M-am oprit. Ajunsesem intr-o zona periculoasa. Cu siguranta, eu eram unul dintre acei oameni. Pentru ca il iubeam pe el. Si el parea sa ma iubeasca pe mine, in ciuda tuturor lucrurilor care ne stateau in cale.

-Nu exista oameni care sa iubeasca si sa nu fie putin suciti. Aceia nu iubesc cu adevarat, zise el.

-Eu sunt mai sucita decat toti, pentru ca dragostea mea e imposibila, am spus trista.

Si stia ca ma refer la el. Simteam asta si nu avea legatura cu talentul meu.

-Stii ce poti face cand problemele te coplesesc?intreba el.

-Sa le infrunti?am intrebat.

-Cand te coplesesc prea tare ca sa poti sa le mai infrunti.

L-am privit atenta si m-am simtit imediat pierduta in caldura privirii lui.

-Le lasi sa treaca, spuse surazand. Lasi timpul sa le rezolve in locul tau.

Stiam la ce se refera, dar pentru mine era vorba de prea mult timp. Nu mai puteam astepta, il vroiam acum si era atat de aproape de mine….

-Timpul le rezolva pe toate, spuse el.

-Dar eu nu pot sa mai astept! am spus si o lacrima mi s-a rostogolit pe obraz.

A intins mana cu palma in sus, sub barba mea si a asteptat ca lacrima sa ii cada in palma, apoi a inchis pumnul. Am privit la mana lui si am ramas uimita cand a deschis pumnul. In locul lacrimei se afla un cristal micut.

-Poti folosi magia! am spus uimita.

El mi-a zambit, dar nu mi-a raspuns. M-a prins de mana si a tras-o incet spre el, apoi a dat drumul cristalului in palma mea.

-Se spune ca nu trebuie sa faci o fata sa planga, pentru ca Dumnezeu ii numara lacrimile.

Am zambit.

-Ce fac eu nu e chiar magie, spuse intr-un tarziu. Sunt niste siretlicuri ieftine. Nu s-a mai nascut un Mag cu adevarat inzestrat de cateva sute de ani.

-Cristalul se va transforma inapoi in lacrima?am intrebat.

El a zambit.

-Esti foarte inteligenta, mereu am stiut-o. Nu, nu se va transforma inapoi.

-Atunci este magie. Esti un Mag!

-Hai sa ramana secretul nostru, pana cand aflu eu cat imi sunt de mari puterile.

-Maestrul tau nu stie ce puteri ai?am intrebat.

-Punct ochit. Sa ramana intre mine, tine si Maestrul meu.

-De cine te ascunzi?am intrebat.

-Ai pus punctul pe I. Nu vreau sa ajung vanat ca o stea de cinema, pentru ca sunt….

-Unic?am intrebat zambind.

-Vroiam sa fiu modest, zise el razand.

***

Lacrimile mele patau perna, revarsandu-se fara sa le pot controla.

-M-ai mintit! am spus tare, curpinsa de durere! Timpul nu le rezolva pe toate!

Am dus mana colierul cu micutul pandantiv cu cristal in forma de lacrima ce il purtam mereu la gat.

-Unde esti acum, sa imi transformi lacrimile in cristale? Unde esti?am intrebat disperata, dar mi-a raspuns doar tacerea camerei mele.

Candva, aproape de rasaritul soarelui, istovita de propria durere, am adormit.

M-am trezit cateva ore mai tarziu, panicata. Uitasem sa imi programez ceasul sa sune pentru a putea sa merg la antrenamentul cu Rianna si aveam exact 10 minute ca sa ajung acolo. Am sarit din pat, am tras repede pe mine un trening si tenesii si am iesit din camera val-vartej, alergand pana la sala de sport. Era 06:59 cand am intrat pe usa salii de sport, iar Rianna nu ajunsese. Am rasuflat usurata si m-am asezat pe podea, cu picioarele incrucisate.

Rianna a ajuns 5 minute mai tarziu.

-Scuze de intarziere! spuse ea de cum a intrat.

-Nicio problema. Incepem?

De prima data cand am inceput antrenamentele cu Rianna, in urma cu aproape un an, mi-am promis solemn ca nu voi fi ca Sebastian. Si chiar daca din unele puncte de vedere am descoperit pe parcurs sa ii seman, cel putin ca si profesor, nu eram la fel de rigida.

Am inceput incalzirea cu exercitii usoare, incercand sa imi amintesc ce ii predasem Riannei. Nu am avut prea mare succes, asa ca m-am hotarat sa nu fac pe grozava cand nu e cazul.

-Ia zi, ce ti-am aratat la ultimele antrenamente?am intrebat-o.

Ea incepu sa imi arate cateva lovituri si scheme.

-Rianna, acum cat timp te-ai trezit?am intrebat-o intuind raspunsul.

-Acum 10 minute, de fapt, zise ea cam rusinata. Nu sunt in forma, nu?

-Te bati de parca ai face balet, am spus iar ea a izbucnit in ras.

-Scuza-ma, Maria, nu am reusit sa ma trezesc.

-Dar ai spus ca e ok antrenamentul la 7.

-Pai, da…asa credeam. O sa ma culc mai devreme seara, promit.

-Bine, hai sa incercam o lupta, poate te mai invioreaza.

Mi-am spus ca daca nu ma refac mai repede, o sa ma invinga Rianna la antrenamente. Pustoaica are multa energie si in cateva minute a reusit sa isi revina si era atat de entuziasmata incat era sa ma darame o data. De obicei, eram si eu la fel de animata si in forma. Eram modelul ei si spunea mereu ca vrea sa ajunga ca mine. In momentul de fata i-as sugera sa aibe grija ce isi doreste. Trebuia neaparat sa mananc si sa incerc sa dorm mai mult ca sa imi revin. Dar cum sa fac asta, daca sufletul meu e atat de ranit? „Minte sanatoasa in corp sanatos” se pare ca nu prea se aplica la mine.

Am incheiat antrenamentul felicitand-o pe Rianna, fara sa mentionez ca reusitele ei s-au datorat in mare parte oboselii si a slabiciunii mele decat a puterii ei. Am spus ca nu sunt ca Sebastian.

Cand am intrat in camera de zi, cu gandul de a ma duce sa imi fac un dus m-am intalnit cu David.

-‘Neata, Maria!spuse el vesel.

-‘Neata era cand m-am trezit eu, am spus cascand.

-Daca e sa o luam asa, “neata” era cand m-am culcat eu, zise amuzat.

-Bine.

-Uite, vroiam sa iti zic ceva, spuse si ma trase mai de o parte.

-Da?

-Ai grija ce le spui Karei si Adrielei, sunt genul care cam raspandesc barfa.

-Par sa am multe secrete?am spus incruntandu-ma.

-Da, zise el sincer.

-Bine de stiut. Si, aaa, merci ca mi-ai spus.

-Pentru putin. Stiu cum e sa fii noi si sa nu ai niciun aliat.

-Si tu te-ai transferat?am intrebat mirata.

-Da, acum trei ani. Parintii mei au murit, iar eu am venit aici, unde aveam singura ruda ramasa in viata.

-Imi pare rau, am spus.

El ridica din umeri.

-Erau Vanatori. Au fost ucisi de strigoi.

Am facut ochii mari. Auzisem de Vampiri care ucid strigoi, dar nu si invers. Mi s-a facut pielea de gaina. Nu stiam ce sa spun, dar am fost scutita de replica de aparitia Adrielei, care a venit direct la noi.

-Trebuie sa plec, vorbim mai tarziu! Am spus si m-am grabit spre camera mea.

Am facut un dus rapid, mi-am tras o pereche de blugi pe mine, impreuna cu o masa alba si niste tenesi tot albi, mi-am luat rucsacul si m-am grabit spre sala de mese. Am luat un sandvis cu sunca si cascaval afumat de la bufet, un pahar cu lapte si m-am asezat la o masa.

Trebuie sa il mananci. Orice gust ar avea. Trebuie sa prinzi putere. Chiar si daca miroase ca o pisica moarta, imi spuneam disperata privind scarbita la sandvisul meu. Am luat o gura si am constatat ca avea un gust bunicel, asa ca am continuat sa mananc incet, mestecand metodic, ca si cum as fi luat un medicament care este obligatoriu.

Inainte sa apuc sa termin micul dejun, Kara si Adriela mi s-au alaturat la masa.

Un timp au fost tacute si simteam parca linistea de dinaintea razboiului.

-Ce?m-am rastit eu.

-Am aflat…spuse Kara zambind. Ca ai fost mutata disciplinar.

-Asa, si? am intrebat nepasatoare.

-Am o prietena care are o prietena care stie pe cineva care poate ajunge la dosarele noastre, ale tuturor, deci si al tau.

Asa deci asta scria in fisa mea: mutata disciplinar.

-Si ai de gand sa dai un anunt un ziar? Sau stii ce? Fa o sedinta in care sa chemi totu studentii sa le spui. Uite, urca-te pe masa si tipa acum, sunt convinsa ca or sa te auda.

Kara se incrunta la mine.

S-ai ridicat amandoua de la masa fara sa mai spuna ceva. In acest timp, David se indrepta spre iesire. Probabil ca a vazut o parte din scena, pentru ca a venit la mine.

-Te supara? ma intreba arant catre Kara si Adriela care paraseau sala de mese.

-Doar putin, am spus.

-De asta esti gradul 3, spuse el meditativ. Ai fost retrogradata, nu?

-Mda, am spus oftand.

-Dar ce ai facut asa de grav?

-Am incalcat o regula a scolii.

-Te-a retrogradat doar pentru atat?intreba el.

-Era o regula importanta.

David ridica din umeri, ca si cand ar fi vrut sa spuna „daca nu vrei sa imi zici, nu insist” si a parasit sala de mese.

Am baut ultima gura de lapte si m-am grabit catre sala in care se tinea cursul de Filosofie.

Anunțuri

3 comentarii (+add yours?)

  1. elena
    Ian 15, 2011 @ 12:30:46

    super, de abia astept continuarea :X

    Răspunde

  2. Princesserenyty
    Ian 20, 2011 @ 06:41:39

    nu am stiu ca ai pus si urmatoarele capitole. Interesant. pupici

    Răspunde

  3. nicoleta
    Feb 05, 2011 @ 21:20:39

    frate dar ce curioase sant fetele astea de nu o lasa neam in pace
    super misto ficu bafta la scris in continoare
    popicei

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: