WG Capitolul 2

 

Capitolul 2

 

Mi-am stapanit cu greu tremurul care incepea sa mi se instaleze in corp. Simteam tensiunea lui Laurent, dar pe langa asta, teama mea si repulsia fata de moarte erau coplesitoare. Stiam ca nu reusesc sa imi stapanesc Talentul si ii transmit si lui sentimentele mele.

-Ce as fi putu sa fac?spuse el incet. Singura modalitate in care puteam scapa era magia. Ne depaseau numeric si oricum ai o inclinatie sa te panichezi si sa uiti tot ce ai invatat sau de faptul ca esti puternica atunci cand te afli in situatii limita.

-Multumesc ca mi-ai amintit, am spus cu lacrimi in ochi.

Uram sa mi se aminteasca de slabiciunea mea, de felul in care furia sau teama ma dominau si stergeau orice urma de ratiune.

Laurent imi atinse fata cu mana, mangaindu-mi obrazul.

-Iarta-ma, nu am vrut sa iti reprosez asta.

-Dar ai dreptate, am spus clocotind de furie.

Nu eram suparata pe el, ci pe mine insami.

-Dar nu ai fi putut totusi sa ii lasi in viata?am intrebat.

-Si sa se intoarca la Institut sa dea raportul? Sa spuna ca sunt un Mag deplin, singurul de acest gen din ultimul secol? Raspunsul este nu.

Am oftat. Avea dreptate.

-Dar cum ne-au gasit?am intrebat simtind un fior de teama raspandindumi-se in tot corpul. Ai spus ca ne-ai acoperit urmele prin magie.

-Am acoperit urmele, nu si trompeta pe care ai mancat-o la micul dejun, spuse el cu un zambet in coltul gurii.

-Adica, m-au auzit pe mine?

-Da. I-am simtit in apropiere de cateva zile si am luat masuri de precautie in plus, dar nu ma asteptam sa incepi sa racnesti.

-De ce nu mi-ai spus?

-Sa nu tipi?intreba el.

-De ce nu mi-ai spus ca le-ai simtit prezenta?am intrebat suparata.

-Pentru ca nu am vrut sa te sperii. Ai suficiente motive pentru care sa te ingrijorezi.

-Asa ca m-ai ocrotit ca pe o domnita in primejdie, am spus nervoasa.

-Una cu gura mare, rase el.

-Inceteaza! am spus manioasa. Nu e amuzant. Nu sunt un copil si stii ca urasc sa te comporti asa cu mine.

-Te rog, calmeaza-te! spuse Laurent.

-Nu ma mai menaja. Pot sa fac fata bine?

-Bine, zise el serios. Atunci ar trebui sa stii ca nu suntem singuri.

-Cum adica nu suntem singuri?Aici?am intrebat privind catre marginile intunecate ale pesterii.

-Nu chiar aici. Dar nu suntem singuri in munti. Daca focul acela nu era facut de Luca, atunci cineva fie ne cauta, fie ne urmareste, fie fuge de noi, desi varianta asta e mai putin probabila.

-Luptatorii! am spus. Ei au facut focul.

-Luptatorii au venit din directia opusa si oricum ei ne vaneaza, nu ar fi atat de idioti incat sa lase urme.

-Atunci, daca nu au fost nici Luptatorii, nici Luca, cine ar mai putea fi?

Laurent ma privi o clipa fara sa spuna nimic.

-Cineva care ne urmareste? am intrebat.

-Sau cineva care fuge de noi.

-Dar…un om?am spus nesigura.

-Asa pare, spuse Laurent.

M-am intins pe podeaua rece, atintindu-mi privirea catre tavanul scaldat in intuneric.

-Stii, am spus abia soptit, incercand sa imi controlez furia care simteam ca ma copleseste din nou. Revin la ideea mea: de ce ne mai aflam inca aici, daca e clar ca Luca nu vrea sa se lase gasit?

Laurent ofta, dar nu raspunse.

-E dificil…

-Si ia zi, mintea mea hipervulnerabila ar putea face fata?am intrebat sarcastica.

Era o noua caracteristica a mea: sarcasmul imbinat cu furia. Doamne, aerul de munte chiar nu imi face bine.

-Pentru ca nu avem unde sa ne intoarcem, spuse Laurent si am simtit un val de teama, regret si vina izbindu-ma.

Erau sentimentele lui, nu ale mele. Datorita talentului meu, puteam sa ii simt emotiile puternice.

-Sunt un fugar. Inspectorul imi vrea capul pe un platou, ornat cu aperitive.

Un val de vina m-a izbit si de data asta era a mea. Laurent pierduse tot ce avea din cauza mea, de la titlul de profesor, pana la respectul celorlalti. Nu mai avea un camin, nu mai avea o slujba, nu mai avea nimic. Si asta numai din cauza mea.

-Si cum va schimba lucrurile gasirea lui Luca?am intrebat incercand sa ignor vina care imi invaluia mintea.

-Te va schimba pe tine. Vei putea sa te intorci sa iti dai ultimele examene si sa termini scoala.

-Si tu? am intrebat.

-Voi ramane un fugar, nu am de ales. Te voi astepta undeva ascuns.

-Dar nu e drept! am spus simtind lacrimi fierbinti intepandu-mi ochii.

Incepeam sa realizez marele sacrificiu pe care l-a facut Laurent pentru mine.

-De ce ai facut asta?am intrebat stergandu-mi lacrimile suparata. De ce nu te-ai intors la Institut inainte sa fie prea tarziu?

El se apropie pe mine si imi sterse lacrimile cu mana lui fina.

-Pentru ca te iubesc.

-Dar ti-ai distrus viata pentru mine!

-Nu, nici pe departe. Viata mea esti tu.

Am suspinat si m-am ghemuit la pieptul lui.

-Cand vei deveni Vampir, Institutul nu va mai avea nicio putere asupra ta. Atunci vei putea spune tuturor ca esti fiica Brendei, poate vor sta altfel lucrurile. Dar pana atunci, daca vrei sa imi rasplatesti sacrificiul in vreun fel, desi eu nu il vad ca pe un sacrificiu, ai putea sa fii mai optimista.

M-am uitat la el si m-am simtit captiva in privirea aceea superba care manifesta o fascinatie extraordinara asupra mea.

-O sa il gasim, ai increde in mine!

-Am, am spus.

Si aveam.

Am inceput sa ma calmez.Dupa toata suferinta prin care am trecut, lucrul cel mai important este ca il am pe Laurent alaturi de mine. Restul, conteaza mai putin. Si daca nu il vom gasi niciodata pe Luca si vom ramane niste fugari toata viata, care e problema pana la urma?Nu am vrut chiar eu sa fug de la Institut ca sa ma intorc la el, inainte ca Brenda sa imi spuna adevarul despre natura mea? Ba da. As fi riscat tot, as fi sacrificat tot, la fel cum a facut Laurent, doar de dragul iubirii noastre.

Puterea ei era mai presus de orice ratiune, mai presus de noi insine. Era tot ce conta acum, ieri si maine. In viata asta si dincolo de ea.

Laurent imi mangaie obrajii, apoi gatul si se opri asupra talismanului in forma de lacrima.

-Cum era cu lucrurile care sunt mai presus de noi?intreba el.

-Sa le lasam pur si simplu sa se intample, iar timpul o sa le rezolve, am spus zambind la gandul unei amintiri.

 

Anunțuri

5 comentarii (+add yours?)

  1. Beky
    Feb 15, 2011 @ 12:15:21

    Ti-am mai spus ca te iubesc?Nu , dar iti spun acum.Te iubesc findca postezi atat de repede!!!!!!Deci , capitolul asta e foarte tare si totusi …chiar eram uimita ca Maria era asa de vulcaninca cu Laurent cand el facuse atatea sacrificii!Si ce dragut e totul conturat…fiecare cuvant spus e imbinat perfect cu altele.Ce sa mai…esti geniala.Am totusi o intrebare…Replicile gen ,,Lucrurile care sunt mai presus de noi trebuie lasate pur si simplu sa se intample iar timpul o sa le rezolve ,, le iei de undeva sau tu le-ai facut ? 😀

    Răspunde

    • ramonafiction
      Feb 15, 2011 @ 14:10:13

      Ma bucur ca iti place. Replica aia e din Vol. 1, dintr-un flashback. Am zis ca daca ei tot discutau filosofie in biblioteca si el era un bun filosof, sa incropesc niste chestii care sa semene macar a filosofie…Replica asta e scrisa de mine. Cred ca majoritatea sunt, dar e posibil sa mai fie si cate un citat prin Vol 1, sincer nu mai stiu cu exactitate fiecare fraza scrisa.

      Răspunde

  2. Simonik
    Feb 16, 2011 @ 14:07:22

    oh da :X:X:X este superb capitolul,eram asa nerabdatoare si curioase ce se va mai intampla. ma bucur ca postezi asa des si sa sti ca iti ador povestea:D bafta la scris:*

    Răspunde

  3. nicoleta
    Mar 02, 2011 @ 18:21:11

    este superb capitolul…..iti ador povestea
    bafta la scris
    kisses

    Răspunde

  4. isabela965o
    Mar 14, 2011 @ 17:56:22

    Superb,esti foarte talentata.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: