WG Capitolul

Capitolul 14

Am adormit, cuprinsa de atatea griji si m-am trezit cu putin inainte ca soarele sa apuna. Am descoperit ca in fata pesterii se aflau cateva tufe de macese si m-am infrunctat din ele in timp ce stateam la intrarea in pestera, privind asfintitul. Grija ma rodea pe dinauntru. Mi-l imaginam pe Laurent luptandu-se cu Tamaduitoarele si simteam cum inima imi bate cu putere. Am auzit pasii lui Luca in spatele meu, dar nu m-am intors sa il privesc. Mai vroiam cateva secunde de relaxare inainte de a infrunta ceea ce urmeaza. S-a asezat langa mine fara sa spuna nimic, parca asteptand sa incep.

-De ce ai parasit-o pe Brenda? Am intrebat intr-un tarziu.

-Din doua motive: unul cat de poate de altruist, altul extrem de egoist.

M-am rasucit putin ca sa il privesc. Avea o expresie rece intiparita pe fata, desi din glasul sau mi se paruse afectat.

-Gandeste-te cum ar fi fost daca mama ta s-ar fi intors la Institut si ar fi spus ca este iubita unui strigoi, spuse Luca.

-Ar fi putut sa nu spuna, am zis.

-Exact. Si sa traiasca precum o fugara, impreuna cu mine. Nu am vrut viata asta pentru ea.

-Cred ca pot sa inteleg. Asta e motivul altruist. Si celalalt?

-Va invata la scoala la strigoii sunt extrem de diferiti de voi, nu-i asa?intreba el.

-Da, am spus. Dar…

-Nu ti se pare ca eu as fi chiar asa, zise el.

-Brenda mi-a spus ca esti mai aparte, am spus neputandu-mi stapani un zambet.

-Si eu aveam impresia ca strigoii nu sunt atat de diferiti. Dar vezi tu, adevarul e ca…suntem. Si sunt unele lucruri pe care nu ai cum sa le intelegi daca nu esti….asa. Nici mama ta nu le intelegea.

-Ai fi vrut ca ea sa fie ca tine?

-Da. Dar stiam ca nu e posibil. Chiar daca ar fi acceptat…probabilitatea de a se putea controla era prea mica. Ar fi fost un risc prea mare.

-I-ai propus asta?am intrebat.

-Am vrut sa o fac. M-am gandit ca si daca nu devine strigoi, si daca devine dar nu reuseste sa treaca de perioada critica, tot o pierd. Egoist, ti-am spus. Asa suntem noi.

-Ce te-a facut sa te razganesti?am intrebat.

-Am vazut cat este de legata de lumea in care traieste si nu am vrut asta pentru ea. M-am gandit ca am putea sa continuam sa fim impreuna chiar daca ea nu ar deveni un strigoi, dar in cele din urma ar fi imbatranit si ar fi murit. Despartirea tot s-ar fi produs mai devreme sau mai tarziu.

-Dar vampirii traiesc sute de ani, am spus.

-Putin, in comparatie cu strigoii, care sunt nemuritori.

-Da, dar aveai la dispozitie sute de ani in care sa….

-In care sa ma atasez si mai mult de ea si sa imi fie si mai greu sa o parasesc, spuse el.

Mi se parea incredibil sa renunti la ceva din prezent pentru ceva dintr-un viitor atat de indepartat. Pur si simplu nu as fi putut sa o fac, desi ii intelegeam rationamentul.

-Nu ma astept sa ma intelegi, spuse el. Stii care e partea amuzanta in toata povestea asta?

-Care?am intrebat indoindu-ma ca exista o parte amuzanta.

-Ca nu am fugit nicaieri. Eram chiar acolo cand s-a intors, doar ca nu ma putea vedea.

-De ce?

-Cred ca sunt masochist. Adevarul e ca o parte din mine spera ca ei sa nu ii pese, pentru ca astfel sa am constiinta curata.

-Parca spuneai ca nu ai constiinta, am spus.

Luca surase.

-In cea mai mare parte a timpului, incerc sa nu am.

-De ce?

-E ca o batalie continua. Daca parte umana invinge, este numai suferinta. Daca invinge strigoiul, nu iti mai pasa atat de mult, rezulta mai putina suferinta.

-Cum se face ca tu esti…diferit?

-Asta e o poveste lunga si nu am o explicatie veridica, doar presupuneri.

-O sa imi spui acea poveste?am intrebat.

-Cred ca da. Are legatura cu ce vreau sa iti spun, asa ca ar trebui sa incep cu inceputul.

L-am privit pentru cateva clipe. Parca nu mai era acelas om de cu o seara inainte. Parea…batran. Nu atat fizic, dar din greutatea vocii lui, imi dadeam seama ca ar fi preferat ca unele lucruri sa ramana ingropate.

-Nu stiu la ce se astepta Brenda de la mine, spuse el, dar nu te pot ajuta.

Am ramas uimita. In mod cert, nu asta ma asteptam sa spuna.

-Nu pot sa ies pur si simplu la lumina. Oamenii s-ar intrece intre ei care sa imi infiga primul tarusul in inima.

-Te poti ascunde, am spus pe un ton de repros.

-Nu am trait printre oameni niciodata de cand sunt strigoi. Ma pot descurca cu cativa, dar daca as avea in jurul meu cativa zeci de oameni nu stiu cum as reactiona.

-La ce te referi?am intrebat putin speriata.

-Stii foarte bine la ce ma refer. Nu poti ignora ceea ce sunt. Chiar acum iti aud sangele pulsand in vene si inima batand.Faptul ca nu ma reped la gatul tau sa iti beau sangele arata cine sunt. Dar daca as auzi bataia a 30 de inimi simultan, nu stiu cat de bine mi-as pastra auto-controlul si nu cred ca vrei sa afli.

M-am infiorat.

-Sunt singur in majoritatea timpului si asta ma face sa fiu cumpatat. Sa te insotesc la Instititut ar fi o prostie si cred ca as putea sa fac mai multe daune decat ti-as fi de ajutor. Si ca sa fiu complet sincer, orice abtinere inseamna suferinta si nu cred ca vreau sa indur atat pentru tine.

Cu cat petreceam mai mult timp in compania lui Luca, cu atat nu reuseam sa il inteleg deloc. Cand aveam impresia ca am reusit sa deslusesc o urma de sentiment, spunea ceva care ma facea sa cred contrariul.

-Deci nu ma poti ajuta, am spus intrebandu-ma ce sens mai avea toata conversatia asta.

-Nu direct, dar s-ar putea sa am o idee.

-O idee?am spus sec.

-Cred ca este o persoana care o poate face in locul meu.

-Cine?

Luca nu raspunse. Privea la intunericul din zare, parand ca isi alege cuvintele.

-Cand eram doar un Luptator, am plecat in calatoria de maturizare sa vanez strigoi. Eram atat de infumurat, incat credeam ca as putea sa le fac fata. Nu vazusem strigoi decat in carti, dar eram atat de mandru de capacitatile mele, incat abia asteptam sa ma intorc in campus si sa ma laud ca am ucis un strigoi sau poate chiar mai multi. Nu am constientizat pericolul decat cand m-am aflat in fata lui.

A tras aer in piept, apoi a facut o pauza. Mi-am dat seama ca urma sa imi povesteasca despre cum a ajuns un strigoi si cu toate ca nu stiam ce legatura are asta cu mine, nu l-am oprit.

-Am ajuns in padurile astea si aici am cunoscut-o pe Simelia. Era uimitor de frumoasa si…mortala. Nu am avut nicio sansa in lupta, eram ca o papusa de carpe in mainile ei. Dar nu m-a omorat atunci. A baut din mine de mai multe ori si m-a luat prizonier.I se parea amuzanta prostia mea si felul in care pornisem in calatoria fiind convins ca voi omori strigoi. Mi-a zis mai tarziu ca ar vrea sa ma recruteze.

Luca inghiti in sec o data, inainte de a continua.

-Sa devin strigoi, spuse el. Spunea ca dau dovada de mult curaj si as fi un partener pe cinste. Am refuzat-o. Intr-un din zile, am reusit sa scap in timp ce e dormea si am fugit, dar m-a prins la lasarea noptii. Nu se purta violent cu mine, daca excluzi faptul ca imi bea sangele. Stiu ca pare un act de violenta, dar nu e chiar asa. Muscatura de strigoi te poate duce intr-un soi de….extaz. Stiam ca incearca sa ma seduca prin ceea ce face, pentru ca eu sa cedez si sa fiu de acord sa ma alatur ei. Si cu toate ca stiam asta, nu am putut sa ii rezist.M-am indragostit de ea si de unde la inceput eram prizonier, mai tarziu am ramas langa ea de bunavoie.Nici ea nu mai parea atat de dornica sa ma transform. Chiar mi-a propus sa plec la un moment dat, dar am refuzat. Pana atunci, facuseram sex de cateva ori si am fost uimit sa aflu ca este insarcinata.

Nu mi-am putut disimula uimirea si am tras aer adanc in piept, incercand sa ma calmez, fiind convinsa ca urmeaza sa aflu ceva important.

Luca isi facu de lucru rupand frunzele unei crengute de pe jos, apoi continua.

-Parea sa se schimbe odata cu trecerea timpului. Am crezut ca sarcina a mai imbunat-o. Dar, exact asa cum iti spuneam despre diferentele dintre rase, relatia noastra era sortita esecului pentru ca eram prea diferiti din multe puncte de vedere. Atunci m-am hotarat sa ma transform pentru ea. Mult timp dupa asta m-am intrebat si chiar si acum continui sa o fac, daca toata aceasta schimbare nu a fost doar un tertip pentru a ma convinge sa devin strigoi. Nu am aflat niciodata. Cert e ca o iubeam atat de mult, incat eram convins ca asta trebuie sa o fac pentru ca relatia noastra sa supravietuiasca. Si am facut-o.

-Cum? Am intrebat. Ai spus ca erai doar un Luptator. Am crezut ca trebuie sa fii Vampir pentru a deveni mai apoi strigoi.

-Asa este. Am rapit un om si i-am baut sangele. Asta m-a transformat in Vampir. Apoi, l-am secatuit si am devenit strigoi. Ti-am spus ca am o banuiala cu privire la motivul pentru care ma pot controla mai bine decat alti strigoi. Teoretic, e cam asa: in timpul trasformarii in Vampir, partile negative sunt inhibate. Un om rau va fi un vampir ceva mai bun. Transformarea in strigoi amplifica aceste parti: rautatea, sangele rece, mania si asa mai departe. Eu am fost Vampir circa…10 minute. Nu am avut timp ca rautatea sa imi fie inhibata pentru ca apoi sa se amplifice. Ca o fractie matematica in care faci o simplificare. Asa ca am ramas eu…si inca ceva in plus dat de natura de strigoi. Dar asta e doar e presupunere.

Am stat cateva clipe sa analizez cele spuse de Luca. Parea logic.

-Ce s-a intamplat apoi? Am intrebat. Cu Simelia…

-O perioada a fost bine. A fost alaturi de mine cand mi-a fost cel mai greu, in primele luni. Apoi a nascut si totul s-a schimbat.

-In ce sens?

-Nu te-ai intrebat niciodata de ce nu exista prea multi strigoi nascuti, dat fiind ca strigoii de ambele sexe sunt fertili?

-Nici macar nu stiam ca strigoii pot avea copii, pana de curand, am spus. Dar e o intrebare buna. De ce?

-Pentru ca dintre toate tipurile de sange din lume, sangele de bebelus este cel mai apetisant, iar…parintii nu pot rezista tentatiei.

-Isi mananca copiii?am intrebat socata si scarbita.

-Da.

Gandul ca Luca isi secatuise propriul copil demonta tot ceea ce insepusem sa cred despre el. Vroiam sa fug fara sa ma mai uit inapoi. Si totusi, am ramas acolo, neclintita.

-Simelia nu se putea abtine, spuse Luca si am oftat usurata, realizand ca mai exista o parte a povestii pe care nu o stiam.

Luca isi propti capul cu podul palmei, privindu-ma.

-O chema Denise. Pe fetita. Avea doar doua luni. Simelia si-a iesit din minti intr-o seara si a atacat-o.

-A ucis-o?

-Nu. Nu am lasat-o sa o faca. In acel moment, umanitatea mea a invins strugoiul, iar iubirea fata de fetita a invins iubirea fata de Simelia.

M-am cutremurat. Era pentru prima data cand imi vorbea despre iubire.

-Am incercat sa o domolesc, sa o tin pana cand se calmeaza. Dar parea ca nu vrea sa se calmeze. Mi-a spus….ma rog, mi-a spus multe lucruri, printre care si ca ea nu vrea copilul si ca nu mai poate face fata tentatiei. I-am promis ca o voi duce undeva departe de noi, sa ii dau o sansa la o viata normala. Dar Simelia nu mai gandea limpede. Mintea ii era incetosata de pofta de sange. A atacat-o din nou, iar eu, intr-un moment de luciditate cum nu am mai avut de atunci, panicat pentru viata lui Denise, am omorat-o pe Simelia.

Mi-am sters lacrima ce imi curgea pe obraz. Era de necrezut ca a omorat-o pe femeia pe care o iubea.

-Am dus-o pe Denise in oras si am lasat-o la usa casei fratelui meu, impreuna cu o scrisoare in care ii povesteam tot ce s-a intamplat si il rugam sa o creasca ca si cum ar fi fata lui. Am ramas ascuns pana cand el a gasit-o si a luat-o. Nu am mai vazut-o de atunci.

Se asternu tacerea. Nu stiam ce as mai putea spune. Aveam multe intrebari, dar niciun pic de putere sa le rostesc.

-Ai iubit-o pe Simelia, am spus.

Nu era o intrebare.

-Ai iubit-o si pe Brenda? Am intrebat.

-Da. Si acum stii cate motive am avut sa o parasesc.

-Cum ai putut sa le iubesti pe amandoua?

-Am cunoscut-o pe Brenda la aproape 100 de ani dupa Simelia.

-Si totusi…

-Cand traiesti la infinit, e greu de crezut ca iubirea se poate intalni doar o data in viata.

Nu reuseam sa inteleg, dar nu i-am spus asta.

-Unde este Denise acum? Am intrebat.

-Nu stiu. Stiu doar ca dupa ce a terminat Institutul a devenit Vampir.

-Si nu e… instabila?

-Cred ca daca ar fi fost, as fi aflat. Un Vampir care se poarta ca un strigoi nu trece neobservat.

-Dar…ar putea fi oriunde, am spus.

-Incepi din Bucuresti. Stiu ca s-a intors acolo dupa ce a terminat studiile, e posibil sa nu fi mai plecat.

-Crezi ca ma va ajuta?

-Ea nu stie adevarul despre mine. Crede ca fratele meu este tatal ei. Nu stiu cum va reactiona cand va afla adevarul.

Ma simteam epuizata. Credeam ca ma aflu la finalul drumului, cand de fapt asta fost doar antrenamentul pentru drumul cel mare.

-Prietenii tai se apropie, spuse Luca. Ii pot simti.

M-am ridicat in picioare, uitandu-ma in jur, incercand sa ii zaresc in noapte.

-Mult noroc! Spuse Luca batandu-ma pe umar, apoi disparu in noapte.

Nu tu sfaturi, nu tu imbratisare de la revedere. Ce n-as da sa am si eu niste parinti normali!

Anunțuri

5 comentarii (+add yours?)

  1. krysz
    Mai 04, 2011 @ 13:47:05

    nu vreau sa se termine povestea:(:(:(:(
    capitolul a fost uimitor:X:X:X
    maria mai are o sora?
    oare cum e?abia astept continuarea povestii…..daca o mai continui…

    Răspunde

  2. princesSerenyty
    Mai 04, 2011 @ 16:01:32

    sta e ultimul capitol?
    sper sa urmeze si altele pupici si spor la scris

    Răspunde

  3. isabela9650
    Mai 06, 2011 @ 16:50:33

    Super!!A fost minunat capitlul!!
    Ca sa vezi…Maria mai are si o sora…
    Abia astept epilogul!!
    Bafta in continuare.
    Te pup.

    Răspunde

  4. prafdestele17
    Mai 14, 2011 @ 21:12:56

    desi nu am lasat comentarii la fiecare capitol…am citit tot ce ai postat pe blog….ai un mod de a scrie absolut fantastic si vreau s te felicit pentru asta…astept epilogul si nu numai….sper la o continuare a povestii:X spor la scris:x

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: