VH Capitolul 13

Capitolul 13

 

 

Gandul la Ginny nu imi dadea pace. A fost si greseala mea, pentru ca nu i-am spus. Oare cat de multa suferinta a indurat, incat sa o faca sa ma tradeze? As fi fost capabila sa fac la fel da a as fi fost in locul ei? Stiam ca atunci cand vine vorba de Laurent, as fi capabila de orice.

Atata timp am judecat-o fara sa incerc cu adevarat sa o inteleg.

Un alt gand isi facea loc inveninandu-mi mintea si sufletul: Ginny ramasese acolo, alaturi de Laurent, iar eu eram aici, atat de departe. Iar Laurent nu luase legatura cu mine in niciun fel, desi ar fi putut sa o faca cu ajutorul magiei. Oare era posibil ca el sa ma fi uitat, sa ma fi inlocuit cu prietena mea cea mai buna?

-De ce, de ce?am spus mangaind micutul pandantiv de la gat. De ce nu ai gasit o modalitate sa imi fii aproape? De ce sunt nevoita sa traiesc fara tine?

Vantul aspru de iarna imi biciuia fata in timp ce ma grabeam catre dormitorul lui Sebastian. Ar fi trebuit sa se intoarca deja, dar nu imi daduse niciun semn, asa ca ma duceam sa vad ce face.

Am ciocanit pret de cateva minute la usa, dar nu mi-a raspuns nimeni. Chiar cand am decis ca nu s-a intors inca si incepusem sa ma ingrijorez in priviinta lui, am auzit zgomote dincolo de usa. Era in camera, dar nu vroia sa imi raspunda.

-Sebastian! Stiu ca esti acolo!

Nimic. Niciun raspuns.

M-am asezat pe jos in fata usii si am asteptat. Va trebui sa iasa la un moment dat.

-Sa stii ca nu plec de aici!

Usa s-a deschis, iar Sebastian a aparut in cadrul ei.

-Ce ai patit?am intrebat ridicandu-ma de pe jos.

Ochiul drept era umflat si mov, de parca cineva l-ar fi pocnit. Dar ce misiune periculoasa a avut si cine a reusit sa il invinga pe Sebastian la o lupta?

-Ce s-a intamplat?

-Iubitul, scumpul, miriicul tau Laurent m-a pocnit! spuse Sebastian cu aerul unei fetite rasfatate care tocmai si-a stricat rochia preferata.

Am izbucnit in ras si am ras asa cum nu mai rasese de foarte mult timp.

-Laurent…te-a…pocnit? am intrebat eu printre hohotele de ras.

Laurent era atragator, inteligent, exceptional la filosofie si un Mag deosebit, dar lupta fizica nu fusese niciodata punctul sau forte.

-M-a luat prin surprindere, spuse el defensiv.

-Dar de ce te-a lovit?am intrebat redevind brusc serioasa.

-Pentru ca i-am zis ca e un dobitoc. Nu, stai, asta a fost inainte. Pentru ca i-am spus ca nu ii pasa de tine.

-Si de ce i-ai spus asta?

-Pentru ca asa e.

-Dar in ce context ati discutat voi despre asta?am intrebat simtind cum incep sa ma enervez.

-In niciun context.

-Sebastian, vrei sa iti fac ochiul stang sa se asorteze cu cel mov?am intrebat iritata.

-As vrea sa te vad incercand, spuse el amuzat.

-Spune-mi ce ai discutat cu Laurent! am spus incepand sa tremur de nervi.

-A venit sa ma intrebe cum te simti, cum te-ai acomodat aici si asa mai departe. Ca tot vroiai tu sa va transmiteti mesaje, uite unul, zise arantd catre ochiul sau vanat.

M-am gandit pentru cateva clipe. Daca Sebastian ii spusese ca nu ii pasa de mine, iar Laurent il lovise, asta insemna ca inca ii mai pasa.

-Am glumit! spuse Sebastian exagerat.

-De fapt, chiar era un mesaj, dar nu ma astept sa intelegi, am spus in timp ce ma indreptam catre iesire.

Afara, in curtea inghetata, ma astepta primul fulg de nea. Mi-a cazut pe obraz si l-am simtit fin si rece pentru o clipa, apoi s-a topit. Mi-am ridicat privirea catre cer si am vazut cum alti fulgi cadeau incet, asternandu-se unul dupa altul pe pamant. Acum, mai mult decat oricand, imi doream sa nu ninga. Era ca si cum zapada ar fi topit acele amintiri inghetate, iar ele s-ar fi napustit in mintea mea, asemeni unei ape care da pe dinafara din albia unui rau.

Lacrimile mele se impleteau cu fulgii de nea, facandu-mi obrajii rosii sa ma usture. M-am indreptat direct catre dormitor.Era prima zi a vacantei de iarna si stiam ca ma asteapta un sir lung de suferinte pana dupa sarbatori.

Cu ultimele puteri, m-am urcat in patul meu si m-am ghemuit acolo, infranta. Simteam ca nu mai pot face fata durerii, nu vroiam sa mai simt, as fi vrut sa mor.

Mi-am smuls de la gat colierul cu pandantiv in forma de lacrima si l-am privit.

-Daca iti pasa, de ce nu esti aici? Stii macar cat imi e de greu?am intrebat plangand, dar cristalul alb a ramas tacut, nu a stiut sa imi raspunda.

Am ramas ore intregi singura in patul meu, plangand pana aproape de sufocare, tremurand, invinsa, fara vreo dorinta de castig.

Tarziu, in noapte, am adormit pentru cateva minute, dar am fost trezita de zgomotul unui vajait puternic ce se auzea de dincolo de fereastra. M-am dat jos din pat, inaintand incet catre fereastra. Iarna isi intra cu repeziciune in drepturi: zapada se asternuse de cativa cm, vantul sufla cu putere in rafale inghetate, iar la colturile ferestrei incepusera sa se formeze flori frumoase de gheata.

Am deschis fereastra, inspirand aerul rece, privind intunericul noptii, acultand misterele ce le ascundea. Vajaitul crivatului se auzea tot mai tare si parea ca matura totul in calea sa.

Un aer rece a ajuns pana la mine, atingandu-mi fata. Dar nu era vantul aspru si rece, era o atingere fina si calda care imi mangaia fata. Am inchis ochii, suspinand. Semana atat de tare cu atingerea lui Laurent, cu mangaierea sa blanda si chiar aroma era a sa, o simteam.

Te iubesc!

Am auzit atat de clar in ureche, vocea aceea minunata de care imi era atat de dor. Adierea calda s-a stins, luand cu ea mangaierea, lasand in urma doar o lacrima fierbinte.

Am ramas la fereastra mult timp, pana cand corpul a incept sa imi tremure din cauza frigului. Crivatul nu se mai dezlantuia, acum ningea linistit, cu fulgi mari, ca de poveste. Era ca si cum vantul naprasnic fusese doar un mesager care purta pe umeri adierea calda si dulce a lui Laurent.

Acum stiam ce am de facut. M-am imbracat in graba, mi-am pus cateva lucruri in rucsas, am luat colierul de pe pat, mi l-am pus la gat si am iesit din camera. Am mers pe hol in varful picioarelor si ma trecut prin camera de zi pustie fara sa fac vreun zgomot.

Fulgii de zapada au inceput sa mi se impleteasca in parul lung de cum am iesit in curte. Paseam incet, ca intr-un vis, dar hotarata. Stiam ce am de facut. Voi fugi departe de Institut, departe de Bulgaria, pana in bratele lui Laurent. Nu imi imaginasem atingerea sa calda, dintre toate fantasmele stiam sa o deosebesc pentru ca fusese reala.

Laurent gasise o modalitate de comunicare prin magie. Eu nu stiam vreuna, asa ca aveam de gand sa ma duc acolo, in carne si oase.

Si ce daca voi fi exmatriculata? Si ce daca voi fi o proscrisa? Nu imi mai pasa de nimic. Prea mult mi-a pasat de o tampenie de grad sau de studii. Trebuia sa fug inca de atunci, nimic nu e mai important decat iubirea noastra, cu atat mai mult acum, cand stiu ca este vie.

Am inaintat catre iesirea din campus, pasii mei lasand urme in zapada proaspat asternuta. Stiam ca voi avea o problema la iesire, pentru ca nu am bilet de voie, tocmai de aceea am ocolit poarta, indreptandu-ma catre mica padurice de la marginea curtii. Trecuta de ea, voi gasi o modalitate de a sari gardul, apoi voi fi libera.

Dat fiind ca e vacanta, va trece multi timp pana sa imi sesiseze cineva disparitia. Kara e plecata in vacanta, Sebastian e suparat pe mine, Rianna a fost invitata sa petreaca patru zile la prietena sa Elizee, in Franta, cursurile nu se mai tin, ca cineva sa observe ca nu ma prezint.

Odata ajunsa in L.A., o sa il rog pe Laurent sa ma transforme in vampir. Trebuie sa gaseasca o sursa de sange pentru Transformare si atunci voi fi mai puternica, nu vor avea curajul sa imi spuna ce sa fac. La naiba cu studiile!Stiu deja tot ce am nevoie.

Am avansat cu greutate printre copaci, incercand sa tin drumul drept, ca sa nu ma ratacesc. Paduricea nu era deloc mare, dar imi era teama sa nu dau nas in nas cu vreun paznic.

Vedea zidul in fata mea. Era mai mare decat parea privit de la departare, dar voi reusi cumva sa il sar.

Am auzit pasi in spatele meu si m-am intors speriata. Era directoarea Brenda.

-Nu pleca! spuse se cu vocea sa atat de blanda.

Nu parea nici uimita, nici furioasa, nici hotarata sa ma pedepseasca.

-Te rog, nu pleca! Asculta ce am sa iti spun. Dupa aceea, daca vei vrea sa pleci, nu o sa ma opun.


3 comentarii (+add yours?)

  1. Beky
    Ian 29, 2011 @ 20:34:20

    OMG!Deci inca o iubeste…Si atunci de ca nu i-a trimis nimic pana atunci?De ce ?De ce?De ce ?:)):)):))Ok , hai k trec la next ca nu mai am rabdare.

    Răspunde

  2. nicoleta
    Feb 06, 2011 @ 00:14:27

    wow ce interesant chiar directoarea s-o opreasca …ha ha …tare
    hai k trec la next ca nu mai am rabdare
    popiceiiiii

    Răspunde

  3. Simonik
    Feb 06, 2011 @ 21:11:27

    directoarea e mama ei…:D sa vedem daca am intuitie:D;;) este super capitolul si ma gandeam eu ca discutia cu Sebastian il va impulsiona sa ii dea un semn..bafta la scris

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: