Capitolul 12

Capitolul 12

-Nu tu ai dat cu piatra?

-Nu, Daria…a dat cineva cu o piatra in geamul tau?

-Da.

-Nu am fost eu, pe cuvant.

-Bine…

-Hei, dar tu de ce nu ai raspuns la usa aseara?Am crezut ca nu esti acasa, apoi am auzit zgomote in casa si credeam ca te-a sunat tata sa iti spuna sa nu imi deschizi sau ceva….

-Nu…pai…nu stiam cine e si…

-Nu puteai sa te uiti pe vizor?

-Ba da, dar dormeam cand ai venit, nu am vrut sa ma ridic din pat sa vad cine e, ca imi era prea somn, apoi am adormit la loc si nu am mai auzit.

O minciuna rasuflata. Sper ca a inghitit-o.

-A, ok…

La iq-ul ei, nici nu ma mir ca a inghitit-o.

Eram totusi nelinistita in legatura cu persoana care a aruncat piatra in geamul meu si incepeau sa ma invadeze din nou gandurile in legatura cu….

Nu, nu, nu….nu din nou.

Apoi mi-am dat seama de ceva, de un lucru la care ar fi trebuit sa ma gandesc inca de aseara, cand Sara a sunat prima data la usa.

-Sara?

-Da.

-Cum ai reusit sa intri in bloc?

Usa blocului era mereu incuiata si persoana care nu avea cheie trebuia in mod normal sa sune la interfon pentru a intra inauntru.

-Mi-a deschis cineva, a spus ea.

-Cineva?Cine?

-Nu stiu, un barbat. Era in scara blocului.

-Dar ce facea acolo?

-Parea ca asteapta ceva. Probabil era cineva din bloc care isi comandase un taxi si astepta in scara pana va veni, ca sa nu stea in frig. Habar nu am.

-Cum arata?

-Nu m-am uitat prea bine la el. Avea parul lung….

-Brunet?

-Nu stiu, cred ca da. De ce?

-Mai gandeste-te. Avea parul ondulat?

-Nu stiu, Daria, ti-am spus ca nu m-am uitat prea bine la el. De ce, cine era?

-Asta incerc si eu sa aflu.

-Asteptai pe cineva?

-Nu…

Mii de ganduri imi zumzaiau in cap precum niste albine suparate si ma simteam iarasi ametita…oare asta nu se va mai termina niciodata?

M-am dus la dressing sa imi aleg hainele cu care ma voi imbraca. Avea sedinta de terapie cu Ionut si promisesem ca o voi tine. Probabil tipul chiar avea probleme. Nu aveam dispozitia necesara pentru a tine sedinta, nici macar sa ies din casa nu aveam chef. Dar am facut un efort inimaginabil de mare pentru a ma duce.

Mi-am luat absolut la intamplare o fusta neagra, care imi venea putin peste genunchi, o camasa crem si un  sacou negru, m-am pieptanat, in timp ce mintea mea era asaltata de o noua avalansa de ganduri care nu imi dadeau pace.

Ce naibii se intampla? Am innebunit sau cineva chiar ma urmareste?Si cand spun cineva….nu, nu are cum.Atunci am innebunit eu. Nici asta nu imi suna prea bine.

Imi dadeam seama ca se intampla ceva…ceva rau…dar nu stiam daca inafara sau inauntrul meu.

Am incercat sa alung toate temerile, grijile si gandurile si m-am concentrat sa raman lucida. Sara se uita la mine cum ma invart prin casa, cautandu-mi hainele si accesoriile necesare. Nu am schimbat niciun cuvant cu ea in acest timp.

-Pleci? M-a intrebat int-un tarziu.

-Nu se vede?

-Ba da. Muncesti astazi?

-Da.

Bine, chiar nu ma pricep sa fac conversatie de complezenta si nu stiu cat de placuta o sa fie sederea Sarei aici. Nu atat pentru ea, caci si asa nu imi pasa, ci pentru mine, ca am ajuns sa ma simt penibil in propria casa.

Am scos un rand de chei din geanta si i le-am intins.

-Poftim! Astea sunt cheile! Eu plec la cabinet si ma intorc in cateva ore. Daca tot esti aici, poti sa hranesti si tu cainele. Si ai grija sa nu il maltratezi, caci voi afla si mi-o vei plati!

-Am inteles, sefa! A spus ea sarcastica.

Mi-am chemat un taxi si am coborat in fata blocului.

Am inhalat aerul rece de sfarsit de noiembrie si l-am lasat sa imi irite nasul si gatul. Speram, intr-un fel, ca ma va trezi la realitate. Dar care este realitatea?

M-am urcat in masina si a pornit.

-La Dimitrov, am spus cu o voce plictisita.

Nu stiu cat timp am facut pe drum. Poate o ora, poate un minut. Eram atat de pierduta in ganduri, incat timpul a trecut pe langa mine fara sa il percep.

M-am “trezit” din visare cand am ajuns la Iancului. Nu, nu din visare, din contemplarea vietii mele ce ameninta sa devina un cosmar. Am zarit supermarketul Intermacedonia si un fior mi-a strabatut corpul, caci mi-am amintit de barbatul pe care l-am vazut pe monitorul camerei de supraveghere. Era EL….Nu…Nu?

Ajunsa la Dimitrov, am platit si am coborat din masina. Aerul rece m-a izbit din nou si vantul puternic a facut obrajii sa ma usture. Ahh, cat urasc iarna….

Am intrat in cladire, am mormait un “buna ziua” catre portar si m-am dus direct in biroul meu, unde mi-am lasat haina si geanta, apoi am mers pe hol sa fumez o tigare.

Am incercat in zadar sa ma calmez si sa imi blochez toate gandurile. Eram constienta ca trebuie sa fac ceva cat mai repede, pentru ca Ionut trebuia sa ajunga, iar eu eram intr-o stare jalnica.

Miruna a iesit din biroul ei, cu cateva dosare in brate. Mi-a spus “buna” si s-a grabit spre receptie. Se vede treaba ca ea chiar se apucase de sarcina pe care i-o dadusem, sa dactilografieze fisele clientilor. Sau pe fata mea se citea clar ca nu am chef de vorba? Whatever…

Ionut a urcat catre birou exact in momentul in care imi stingeam tigarea. Cand l-am vazut, am avut un  moment de panica, fara niciun motiv. I-am zambit, incercand sa imi camez accesul de teama care tindea sa rabufneasca si in acelas timp sa nu las sa se vada ce se intampla. Dar ce se intampla? Habar nu am.

Am intrat in cabinet si m-am dus la biroul meu, in timp ce el se aseza pe canapea. L-am lasat un minut sa se odihneasca, inainte de a incepe discutia. De fapt, momentul era mai mult pentru mine, sa imi revin. Ce ma apucase mai devreme? Am tras aer in piept discret, sa nu vada cat de mult ma lupt cu mine si cat de mult mi-as dori acum sa fiu in orice alt loc decat aici si l-am intrebat:

-Ce mai faci?

El a oftat. Pentru un moment nu a spus nimic, apoi a soptit:

-Nici eu nu stiu ce mai fac.

-Pe rand, l-am incurajat eu.

-Nu stiu ce sa fac cu viata mea.

A inceput sa povesteasca. Ceva cu mult alcool si sunt sigura ca era vorba si de o femeie. Nu am ascultat nimic din ceea ce mi-a spus. Eram prea ocupata sa ma gandesc la problemele mele. A vorbit o ora, depasind perioada de timp. Ar fi trebuit sa il dau afara. Nici macar asta nu am avut taria sa fac. Sa ii spun ca s-ar scurs naibii timpul si sa se care. Doar stateam acolo si ma prefaceam interesata. Inca ma mai puteam preface, nici nu stiu cum.

-Ce sa fac?m-a intrebat el.

M-am panicat din nou. Ce se intampla cu mine? Am atacuri de panica fara motiv?

-Numai tu poti decide ce este mai bine pentru tine, i-am spus.

Pentru ca era adevarat. A, si pentru ca habar nu aveam ce tot indruga de  o ora.

-Te rog, da-mi un sfat, s-a tanguit el. Nu stiu ce sa fac, nu ma mai pot opri din baut, iar cand am curajul sa ma opresc, ma simt jalnic.

-Mergi la dezalcolizare.

Am trantit-o. Daca nu ii convine, nu are decat sa plece. N-am chef sa fiu diplomata.

Am vazut o scanteie in ochii lui. Durere? Sau admitere?

-Ai un numar de telefon?a intrebat infrant.

Uau, el chiar a acceptat asta?

-Sigur, i-am spus si am scos din sertarul biroului cartea de vizita a unei clinici de dezalcoolizare.

I-am intins-o si el a luat-o.

-Multumesc, a spus.

-Nu ai pentru ce.

S-a uitat la ceas.

-Am depasit demult timpul, a spus.

-Nu-i nicio problema.

Si-a luat haina si s-a indreptat spre usa.

-Multumesc, a spus inca o data.

-Bafta! I-am urat sincera, fericita ca am scapat in sfarsit de el.

A iesit din birou si a inchis usa in urma lui. Acum imi pot analiza in voie sentimentele.

Deci: ce naibii a fost asta? De ce m-am panicat atunci cand l-am vazut pe Ionut si de ce atacurile de panica au continuat pe parcursul sedintei? Ce e cu mine?

Dar stiam ce e cu mine, desi imi era groaza sa recunosc chiar si numai fata de mine: frica intrase adanc in suflet si parca ajunsese sa imi curga prin vene; ma speriam de toti barbatii, iar de cei care imi intrau in cabinet, cu atat mai mult…oare voi mai putea fi vreodata o persoana normala si un bun psiholog?

Nu stiam raspunsul, iar durerea acuta de cap pe care o aveam m-a facut sa ajung la concluzia ca nu un crinminal nebun o sa o imi aduca sfarsitul in cele din urma, ci propriile mele ganduri.

Tocmai de asta am nevoie de o vacanta, am spus in sinea mea, incercand sa fiu mai optimista.