VH Capitolul 7

Capitolul 7

 

Examenul consta in 4 probe: o proba de profil, care se referea la materia pe care studentul vroia sa se axeze, in cazul meu filosofia si 3 probe sportive: arte martiale, un sport la alegere, deci atletism si scrima.

Examenul de filosofie a constat intr-o discutie intre examniator si studentii participanti, care erau doar 6 cu tot cu mine. Am vorbit in mare parte desre conceptia despr sulfet a grecilor antici si am reusit sa trec cu nota maxima, desi a lasat niste urme adanci in sufletul meu, urme legate de amintirile pe care le aveam legate de filosofie si mai ales despre filosofia lui Laurent.

La scrima nu fusesem niciodata cea mai buna, dar nici nu aveam probleme. Fata cu care trebuia sa ma duelez mi se paruse foarte inceata, drept pentru care nu am avut vreo problema sa trec si acest examen.

La artele martiale, datorita puterii mele si a antrenamentelor combinate ale lui David si Sebastian, aproape ca mi s-a parut o joaca sa trec examenul cu brio.

La atletism aveam insa o problema: se faceau intreceri cu cate doi studenti, iar eu am nimerit exact langa Boris. Degeaba am incercat sa ma strecor si sa ma invart, caci nimeni nu vroia sa stea langa el, stiind ca e cel mai bun alergator si ma impiengeau pe mine sa ma intrec cu el.

Ma gandeam ca ar fi fost o idee buna sa cred in Dumnezeu, caci as fi putut sa imi fac o rugaciune ca sa ma simt mai increzatoare. Am atins cu un deget tremurand pandantivul de la gat, care imi amintea de singurul meu idol si am spus in soapta „Ajuta-ma”.

Cand am auzit „start”, tot corpul mi-a zvacnit, hotarat sa castige. Muschii se intindeau dureros, inima incepea sa bata cu putere din cauza efortului, dar strangeam din dinti si nu vroiam sa ma las. Vedeam in fata ochilor linia de sosire, dar intreg corpul imi protesta. Eram inca umar la umar cu Boris, dar stiam ca pentru putin timp. Ma va invinge si nu stiu cum sa opresc asta.

Atunci mi-a aparut in fata ochilor, ca o fantasma, chipul lui. Scopul pentru care trebuia sa castig, ca iau examenul, sa termin studiile: ca sa ma intorc la el. I-am vazut chipul doar pentru o clipa si cu un ultim efort supraomenesc, am facut un salt si am atins linia de sosire cu cateva secunde inaintea lui Boris.

Toata scoala era in delir. Intrecerea avea loc pe terenul din spatele scolii si multi gura-casca venisera sa vada cum se desfasoara.

Si se parea ca eram singura studenta, in afara de Katerina, sora lui geamana, care reusise sa il intreaca pe Boris.

M-am alaturat zumzaielii din camera de zi, fericita ca am facut primul pas care ma aducea mai aproape de Laurent.

Kara si Adriela plangeau imbratisate intr-un colt, iar David flencanea langa mine, impreuna cu un baiat pe care eram destul de sigura ca il cheama Sorin, despre reusita mea de a-l depasi pe Boris.

Ana, secretara cu ochelari, intra in camera cu o foaie in mana. Se lasa brusc tacerea.

-Din ordienele doamnei directoare Brenda, zise ea agantand foaia la panoul din perete, unii novici sunt rugati sa isi schimbe dormitorul pentru a-l preda noilor novici care au intrat in gradul 1. Mutarea se va face maine, intre orele 10:00 si 12:00 dimineata!

M-am ridicat gemand de pe scaun, inghiontindu-ma alaturi de ceilalti colegi, sa vad unde trebuie sa ma mut. Eram convinsa ca va trebui sa ma mut din camera care fusese temporara, ca sa o cedez unui student nou. Daca nu voi regreta un lucru, acelas va fi salteaua incredibil de tare. Am scos un geamat de protest cand am vazut numele noi mele colege de camere. Dintre toate fetele din an, printre care eram sigura ca trebuie sa fie si unele dragute, eu nimerisem cu Kara.

Era singura mea amica, in afara de David, dar tot nu credeam ca o sa ma obisnuiesc cu flencaneala ei enervanta si cu obiceiul de a ma descoase si de a barfi.

M-am intors in scaunul meu, asezandu-ma cu mare greutate. Ma durea tot corpul din cauza efortului si stiam ca ma asteapta o febra musculara de proportii.

M-am tarat catre camera mea si m-am intins pe salteaua tare, moarta de oboseala, fara sa ma deranjez sa ma schimb.

Umbre fara chip sau nume imi treceau prin fata ochilor si nu imi puteam da seama daca visez sau sunt treaza. Un vartej de culori se invartea haotic in jurul meu, facandu-ma sa imi fie teama de ceva ce nu pot vedea.

M-am trezit transpirata, injurandu-ma in sinea mea ca nu m-am schimbat in pijamale. M-am ridicat greu si mi-am scos treningul, ramanand doar in boxeri si tricou, am stins lumina si m-am bagat in pat.

Era trecut de miezul noptii. Nu imi venea sa cred ca am adormit cu atata usurinta si eram convinsa ca nu o sa pot sa mai dorm. Mii se ganduri imi navaleau in mintea obosita, dar pleoapele mi s-au inchis incet, iar amintirile s-au pierdut in neant.

A doua zi dimineata, am fost trezita de niste ciocanituri sfioase in usa. Mi-a luat mult mai mult timp decat de obicei sa ma ridic din pat. Febra musculara preconizata isi facuse aparitia. Am deschis usa, iar dincolo de ea stateau doua fetite mici si timide, ce carau o gramada de bagaje.

Mi-am tras o palma zdravana peste funte. Uitasem de schimbul de camere.

-Ahh, buna, aa, intrati, am spus incurcata. Asta e camera voastra acum?

-Da, spuse una din ele incet.

-Eu, aa, am uitat, m-am fastacit eu incurcata. Imediat o eliberez, faceti-va comode.

Am inceput sa alerg prin camera, luptandu-ma cu frebra musculara ce ma facea sa ma deplasez in reluare.

Dupa ce am fost sigura ca mi-am adunat toate lucrurile, am luat bagajele si am iesit pe usa. In tot acest timp, fetitele se asezasera pe unul din paturi si nu se mai miscasera de acolo.

-Aaa, pa, am spus eu iesind pe usa, incarcat cu bagajele.

M-am deplasat cu greu pana la camera Karei, care era acum si a mea si am ciocanit la usa.

-Intra! mi-a spus o voce groasa, care suna de parca ar fi fost racita.

De cum am vazut-o pe Kara mi-am dat seama ca plansese toata noaptea. Avea cearcane mari, urme de machiaj de seara trecuta, iar parul ii statea dezordonat.

Am privit camera. Era cu siguranta mai draguta decat cea in care statusem eu. Avea o canapea mica, alb cu verde, pe peretele din fata usii, doua paturi supraetajate langa ea, un dulap mare de peretele opus, iar langa el un birou dublu.

-Uite, iti poti pune lucrurile aici, spuse ea aratand catre o parte a dulapului, si aici, zise aratand catre o comoda micuta de langa usa, pe care nu o vazusem.

-Multumesc, am spus incurcata.

-In ce pat vrei sa dormi?intreba ea.

-Aaa, mi-e indiferent. Tu unde dormi?

-Jos, dar daca ai frica de inaltime sau nu vrei sa dormi sus din orice alt motiv, ma pot muta.

Am lasat bagajele si fiind constienta ca ma comport ca o fetita rasfatata, m-am urcat pe scara pana in patul de sus. Am constatat usurata ca salteaua era moale.

-E foarte bine aici, am spus zambind.

-Baia e acolo, spuse aratandu-mi o usa de langa cea pe care intrasem eu.

-Aaa, bine.

-Te las sa iti pui lucrurile si sa te acomodezi, spuse si iesi din camera.

Imi placea partea cu acomodarea, dar eram sigura ca se dusese sa mai traga o repriza de plans fara sa o vad eu.

Pana am terminat eu de aranjat lucrurile, se facuse ora pranzului, asa ca am mers in sala de mese ca sa mananc ceva. Sarisem deja peste micul dejun si nu vroiam sa ma abat de planurile mele de a mancat la fiecare masa cat de putin.

Mi-am luat o supa de pui si m-am asezat langa David.

-Unde e Kara?l-am intrebat.

-Nu stiu, nu am vazut-o astazi. Presupun ca se ascunde.

-Arata groaznic de dimineata, am comentat eu.

-E greu sa iti pierzi cea mai buna prietena, spuse David luand o imbucatura mare de friptura.

-Stiu, am spus gandindu-ma la Ginny.

David ma privi pentru cateva clipe lungi, apoi, terminand de mestecat, spuse:

-Ce planuri ai pentru astazi?

-Nu stiu. Urasc week-end-urile.

Si chiar le uram. Lipsa de activitate ma facea sa devin mai apatica si mai trista de obicei, iar amintirile aveau cale libera sa puna stapanire pe mine. De obicei stateam in pat toata ziua, cu ochii tinta pe tavan, traind in trecut. Mi-am dat seama ca nu voi mai putea face asta, dat fiind ca nu mai sunt singura in camera.

-Esti o persoana ciudata, stii?comenta David.

-Da, stiu.

-Hai sa ne gasim o activitate, spuse el. Uite, i-am promis lui Elizee ca petrece ceva timp cu ea astazi. Ce-ar fi sa o iei si tu pe pustoaica ta…cum o cheama?

-Rianna.

-Asa, Rianna, si sa facem ceva, nu stiu, poate sa vedem un film?

-Nu cred ca am voie sa parasesc Institutul, am spus cu parere de rau.

-Face parte din pedeapsa ta? Pentru ce ai facut in L.A.?

-Da.

Asta imi placea la David: si-a dat seama ca nu vreau sa vorbesc despre ce s-a intamplat si nu m-a mai intrebat, spre deosebire de Kara, care batea cate un apropos aproape in fiecare zi. Si spre deosebire de ceilalti studenti, lui nu ii era teama ca omorasem pe careva in L.A., cum circula ultimul zvon.

-Putem sa mergem in sala de cinema a Institutului. E folosita pentru proiectiile de filme educative, dar daca e libera, au voie si studentii sa o foloseasca.

-In regula, sa mergem!

Am pornit impreuna catre internatul primar. In curtea racoroasa m-am intalnit cu Sebastian.

-Maria, ce bine ca te gasesc aici, vroiam sa vorbim.

I-am facut semn lui David sa ma scuze putin si ne-am indepartat cativa pasi.

-Ce e?am intrebat.

-Daca nu ai alta treaba, as vrea sa facem antrenament in seara asta.

-De fapt am alta treaba. Dar credeam ca sambetele si duminicile sunt libere.

-Da, dar mai sunt doar doua saptamani pana la Campionatul Interscolar.Trebuie sa te pregatesc daca vrei sa…

Am simtit ca totul in jurul meu incepe sa se invarta.

-Nu vreau sa particip!

-Maria, nu fi copil!

-Nu vreau sa particip si o stii prea bine! Nu ma poti obliga!

-Nu poti sa iti tii cariera pe loc din cauza unui…

-Sa nu indraznesti macar sa ii pronunti numele! am spus furioasa.

-Maria!

-Nu vreau sa particip! Si acum scuza-ma, am treaba.

L-am lasat pe Sebastian acolo, mut de uimire si nervos la culme si m-am dus la David. Era a doua oara in ultima saptamana cand il calcam pe Sebastian pe bataturi si nu credeam ca a treia va fi cu noroc, doar daca noroc insemna o directa un gura.

-Ce s-a intamplat? intreba David.

-Vrea sa particip la idiotul ala de concurs…

-Interscolar?

-Mda, am spus incercand sa imi potolesc tremurul mainilor si a vocii.

-Dar ce treaba are mentorul tau cu filosofia?intreba David nedumerit.

-Niciuna. Am participat si la concursul de arte martiale.

David ma privi cu un amestec pe surprindere si asteptare.

-Si l-am castigat, da, am spus dandu-mi ochii peste cap.

Am grabit pasul, deja nervoasa la culme. Stiam ca in momentul in care voi fi singura, nervii mei se vor transforma in amintiri dureroase.

-Maria?

-Da?am spus cam rastit.

-Daca nu ai voie sa parasesti Institutul, inseamna ca vei ramane aici in vacanta de Craciun?

-Da.

-Dar nu vrei sa iti vizitezi parintii, sau ceva?

L-am privit pentru o clipa. Era foarte sincer. Nu avea privirea aceea a Karei cand incearca sa afle ceva, pur si simplu facea conversatie.

-Parintii mei m-au abandonat intr-un orfelinat cand eram bebelus, am spus.

Ma saturasem de atatea secrete, simteam cum imi atarna ca o povara pe umeri. In plus, David nu era genul care sa intoarca propriile mele cuvinte impotriva mea. Era sincer, onest si in general, de treaba.

-Imi pare rau, spuse el. Si nu mai ai nicio ruda?

-Nu din cate stiu eu, am spus ridicand din umeri.

Ajunseseram la internatul primar si am incheiat conversatia, pentru ca Elizee si Rianna se indreptau spre noi.

-Hei, Maria, ce faci aici?intreba Rianna suprinsa.

-Am venit sa te scot la un film…impropriu spus, pentru ca nu vom parasi scoala.

-Super, spuse ea luminandu-se la fata.

De abia atunci mi-am dat seama cat ii lipsisem Riannei. Fusesem langa ea fizic, dar nu ii dadusem nici jumatate din atentia pe care i-o acordam inainte si se vedea ca imi simte lipsa, chiar daca ea nu spunea nimic.

Fetele alesesera PandaKongFu, si am fost fericita ca timp de o ora si ceva am putut sa ma relaxez in scaunul de cinema, privind ceva amuzant. Filmele de animatie erau preferatele mele…inainte.

Totul de rezuma la „inainte”. Eu cea dinainte…si eu cea de acum. Eu cea vesela si plina de energie…si eu cea aproape moarta.

 

 

Anunțuri

3 comentarii (+add yours?)

  1. nicoleta
    Feb 05, 2011 @ 22:54:46

    hm… oare de ce nu vrea sa mearga la concursul interscolar??/???????
    si imi place de david baieti sant cei mai buni prieteni …asta daca nu vor ceva de la tine intelegi tu….
    in rest foarte tare
    popiceiiiiiiii

    Răspunde

  2. antonia
    Feb 20, 2012 @ 18:40:03

    hei…nu am mai comentat pena acum dar sa stii ca imi place ficul…….

    Răspunde

  3. lauralora21
    Apr 08, 2012 @ 16:23:53

    Foarte frumos.! Felicitari 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: