Partea intai

“Viata iti poate fi schimbata intr-o secunda, de catre oameni pe care nici macar nu ii cunosti”. Mda, mie-mi spui? Cine eram eu? Jillian Mastrano, o fata moroi de 16 ani, care invata la Academia Sfantul Vladimir. Un nimeni. Cine sunt acum? Printesa Jillian Dragomir, sora mai mica a reginei. Invat in continuare la Academie, slava Domnului, dar nimic nu mai e ce a fost. Dintr-o data, toata lumea ma cunoaste, toti au asteptari de la mine, toti ma preseaza. E deruntant si foarte, foarte neplacut.

Academia Sfantul Vladimir este o scoala la care invata moroii (vampirii vii, buni) si dhampirii (care sunt jumatate oameni, jumatate vampiri). Moroii invata sa stapaneasca puterea magiei pe care o poseda, pe cand dhampirii pun accent mai mult pe lupta fizica, ei urmand sa devina, dupa absolvire, gardienii moroilor. Moroii nu sunt nici slabi, nici prosti, dar au nevoie de aparare deoracere in lume pandeste un mare pericol: strigoii. Fiinte malefic, fara suflet, nemuritori, puternici si cu o nestavilita pofta de sange, strigoii se hranesc mai ales cu sangele moroilor si fac tot ce e posibil ca se ne duca rasa la pieire.

In mod normal, moroii novice nu au nevoie de un gardian, ei primind unul sau mai multi, dupa caz, de abia dupa absolvire. Dar…v-am mai spus ca sunt teribil de importanta? Mda, nici mie nu imi place, dar am fost nevoita sa am un gardian pe care sa il car dupa mine prin Academie. Sora mea vitrega- ma scuzati, Maiestatea Sa, Regina Vasilisa Dragomir- vrea ca eu sa fiu in siguranta, nu pentru ca m-ar iubi, ci pentru ca are nevoie de mine. Are nevoie de o familie pentru a continua sa fie regina, iar eu sunt singura ei familie. Toti Dragomirii au murit, iar noi suntem ultimii vlastari ai “dragonului”.

In realitate, eu intotdeauna mi-am dorit sa fiu cineva. Sa fiu cunoscuta, sa fiu importanta. Dar nu asa. Vroiam ca lumea sa ma cunoasca pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac, pentru talentul, puterea si personalitatea mea, nu pentru ca sunt sora reginei. Sora vitrega. As fi oarba daca nu as fi observat din prima clipa ca sunt doar un pion in jocul asta murdar. Unul important, dar totusi un pion. Mama intotdeauna m-a avertizat cu privire la lumea asta snoaba, alcatuita din familiiile regale, si acum m-am trezit varata inauntrul ei. Chiar in centru.

Gandul la mama mea mi-a adus lacrimi in ochi, in timp ce strabateam campusul Academiei. Nu o mai vazusem de cateva luni. Toata vacanta de vara o petrecusem la Curte, ajutand-o pe Lissa. In realitate, nu am facut nimic, dar nici nu am putut sa plec de acolo. Pentru ca regina sa poate guverna, are nevoie de existenta unei rude. Si eu ce trebuie sa fac? Sa exist. Nimanui nu pare sa ii pese ce fac sau cum ma simt, atata timp cat exist. Daca lucrurile ar fi stat altfel, zau ca m-as fi bucurat sa aflu ca am o sora mai mare, intotdeauna mi-am dorit una, si era o vreme cand chiar o idolatrizam- la propriu- pe Lissa si imi doream sa fiu exact ca ea. Si acum imi doresc, cred. Dar as prefera sa excelez in felul meu, lasand la o parte toata nebunia asta cu familia regala, care mi-a ajuns pana peste cap.

Mi-am marit pasul, in timp ce inaintam, vantul de toamna biciuindu-mi fata. Eddie mergea la un pas in urma mea, fara sa spuna ceva. Asa erau, de regula, toti gardienii: tacuti si vigilenti, incercand parca sa se confunde cu decorul. Nu stiam daca lui Eddie ii convenea sa fie gardianul meu, nu il intrebasem niciodata. Nu era prea vorbaret, dar printre toti colegii mei care ma invidiau si incercau sa imi dea in cap pentru ca sunt sora reginei, Eddie era cam singurul meu prieten de pe aici. El ar fi trebuit sa aibe un viitor promitator in fata, doar ca unele lucruri intamplate in ultimul timp il facusera sa cam decada in fata societatii moroilor, desi era un gardian foarte bun. Nu stiam daca a avea grija de sora reginei insemna pentru el o slujba buna sau nu, dar preferam sa nu intru in astfel de discutii. Pentru toata lumea, Lissa este- ei bine, in primul rand, ea e Regina, ce naibii- si pe langa asta, o sfanta, o zeita, o persoana minunata si, ma rog, alte chestii. Toti o ridica in slavi. Si era o vreme cand si mie imi placea de ea. Si acum imi place, intr-un fel. Dar situatia dintre noi e prea ciudata ca sa ma pot simti comod in prezenta ei.

Am incercat sa imi alung din minte gandurile despre Lissa. Faptul ca nu reuseam deloc sa ma adaptez printre colegii mei de la Academie era si asa destul de rau, fara sa ma mai gandesc la politica si Majestatea Sa, Regina Dragomir. Si cu toate ca nu imi placea deloc cum suna acest titlu, trebuie sa recunosc ca Majestatea Sa, Regina Dragomir face chestii uimitoare pentru societatea moroilor. Unul dintre ele ar fi ca a dat dreptul moroilor de a invata sa lupte alaturi de dhampiri, si chiar a organizat la Academie, impreuna cu directoarea, atat cursuri de arte martiale, cat si de magie. Magie ofensiva, ceea ce nu a mai vazut lumea moroilor niciodata. A venit vremea atacului.

Asa deci, in aceasta sambata rece si innorata  au fost planificate primele cursuri de arte martial.

Ma intrebam ce profesori au ales pentru aceste cursuri.Un gardian, probabil. In plus, au nevoie aici si de un utilizator al spiritului, pentru cazul in care ar mai exista novici posesori ai magiei spiritului la Academie care sa vrea sa isi exerseze puterile. Lissa este un utilizator, dar cu siguranta nu va veni ea sa predea. Altii pe care ii stiu eu mai sunt Adrian Ivashkov, Robert Doru si Sonya Karp, dar niciun din ei nu are vreo reputatie demna de un profesor. Ma intrebam daca a gasit Lissa un alt utilizator al spiritului.

Am intrat in cladirea in care se tinea cursul, iar Eddie m-a urmat in tacere. Ma intrebam daca Eddie m-ar mai urma peste tot daca as avea vreun iubit, dar dat fiind modul in care se purtau toti cu mine, nu aveam vreo sansa sa am unul prea curand. Pe de o parte, erau toti colegii mei care aproape ca se aprindeau ca o facile de Paste din cauza invidiei. Si ceilalti, aproape mai rai, care ar fi dat orice sa prinda o firimitura lasata de…ma rog, sora reginei. Am oftat, mai multe amintiri derulandu-se in fata ochilor mei. Nici nu imi doream sa am vreun iubit….

M-am rezemat de un perete, asteptand sa se deschida usile salilor de clasa si profesorii sa isi cheme elevii inauntru. Eddie, evident, a stat langa mine.

-Cine sunt profesorii? L-am intrebat.

-Nu ii stiu pe toti. Din cate am inteles, Christian va preda cursurile pentru magia focului.

-Ozera? Am intrebat uimita.

Il cunoasteam, era iubitul Lissei si primul meu profesor de lupta- pe vremea aia, nepermisa.

-Cum de a acceptat sa stea atata timp despartit de Lissa?

Eddie ridica din umeri, parand stanjenit ca venise vorba despre cupluri- sau despre regina? Nu imi puteam da seama.

-Oricum Lissa e plecata la facultate pe parcursul saptamanii si se intoarce la Curte doar in weekend, spuse Eddie. Acum si Christian va face la fel.

Intre noi se astern tacerea pentru o clipa. Usa salii de sport se deschise, iar novicii moroi care se inscrisesera la arte martial navalira inauntru.

-Si, continua Eddie in timp ce ne indreptam catre clasa, cum gardianul lui Christian e si el aici, s-a oferit sa va fie professor de arte martial.

-Dimitri! Am exclamat in timp ce intram pe usa.

El m-a salutat printr-o inclinare scurta a capului si mi-a facut semn sa ma alatur colegilor mei, care se insirasera in tr-un rand compact in fata lui.

-Am auzit ca tipul asta chiar a fost strigoi, sopti Alexander Badica, un moroi coleg cu mine.

-Mai taca-ti fleanca, Alex, m-am rastit la el.

-Eu sunt Dimitri Belikov si ma aflu aici pentru a ii invata, pe aceia dintre voi care isi doresc, sa lupte impotriva strigoilor.

Vocea lui Dimitri a rasunat dura si puternica in linistea salii si i-am simtit pe colegii mei incordandu-se. Pentru ei, el era un gardian puternic si priceput, dar mai ales, un professor. Eu il vazusem si in alte ipostaze, dar asta nu facea sa ii scada autoritatea, ci dimpotriva.

-Stie cineva cam c ear fi de facut in cazul unei infruntari cu un strigoi?

-Il lasam pe gardianul repartizat sa ne apere, spuse Alex Badica batjocoritor.

-Si daca sunt doi strigoi?

Alex nu raspunse.

-Si daca sunt trei strigoi, iar gardianul vostru moare in lupta?

-Ne luptam cu ei, raspunse Aria Barbu.

-Minunata alegere, mai ales ca aveti asta sau moartea. Vi-no si arata-mi cum.

-Poftim? Intreba Aria.

-Imagineaza-ti ca sunt un strigoi. Ataca-ma.

-Nici nu ai nevoie de prea multa imaginative, comenta Alex, sufficient de tare incat Dimitri sa il auda.

Dar Dimitri il ignora.

Aria inainta incet si odata ajunsa in fata lui Dimitri, incerca sa ii traga un pumn in umar. Mai sus nici nu ajungea, din cauza inaltimii lui Dimitri. El ii bloca lovitura inainte ca pumnul ei sa ajunga macar la jumatate drumului.

-In primul rand, spuse Dimitri tinand-o inca pe Aria de pumnul cu care ea incercase sa il loveasca, tii pumnul strans gresit. Degetul mare nu trebuie sa fie niciodata strans intre celelalte, pentru ca risti sa ti-l rupi. In al doilea rand, un pumn in umar nu ar reusi nici macar sa gadile un strigoi.

Ii dadu drumul Ariei, facandu-I semn sa mearga la loc.

-Tu, spuse Dimitri aratand catre Alex. Vi-no aici!

Nu am putut sa imi abtin un zambet. Dimitri auzise cu siguranta comentariul rautacios al lui Alex de mai devreme, cu privire la strigoi si speram ca acum sa urmeze revansa.

Cand Alex ajunse suficent de aproape, Dimitri il prinse cu o mana de cap si il intoarse usor pentru ca noi toti s ail vedem. Dupa figura de pe fata lui Alex, parea ca fierbe la foc mic in suc propriu.

-Vedeti aceste doua puncte?intreba Dimitri proptind doua degete in maxilarul lui Alex. Daca loviti cu suficienta forta aici, cel atacat, fie el om sau strigoi, isi va pierde echilibrul. In cazul in care nu ajungeti la fata inamicului, stomacul- il intoarse pe Alex in profil, atingandu-I abdomentul cu genunchiul- sau ficatul- ii strecura un pumn in partea dreapta, fara sa il atinga- sunt tinte sigure. Si, bineinteles, lovitura de gratie.

Genuchiul lui Dimitri aluneca putin mai jos de stomacul lui Alex, facand toata clasa sa izbucneasca in ras. Chiar si Eddie, care privea scena dintr-un colt, schita un zambet fugar.

-Nu radeti! Ne certa Dimitri, lasandu-l pe Alex sa se intoarca infrant la locul lui. E in joc viata voastra. Si astfel revenim la intrebare mea: sunteti incoltiti de trei strigoi, iar gardianul vostru a murit in lupta. Ce faceti?

-Ar fi o solutie daca toti trei strigoii ar imparti aceeasi pereche de coa…

-Tu ce ai face? O intreba Dimitri pe Aria, retezandu-I tentative de gluma.

Ea lasa capul in jos. Privirea lui Dimitri cazu asupra fiecaruia dintre noi, pe rand, dand de inteles ca repeat intrebarea pentru fiecare. Cand a ajuns la mine, am spus primul lucru care mi-a venit in minte:

-As fugi!

Clasa a izbucnit din nou in ras.

-Asta e cel mai intelligent lucru pe care l-am auzit de cand am pus piciorul in clasa asta, spuse Dimitri si din vocea lui se vedea ca nu glumeste.

Mi-am permis sa ma umflu doar putin in pene, in timp ce Alex imi arunca flacari din priviri.

-Fuga poate ca e rusinoasa, dar e sanatoasa. Si in mod cert, va poate salva viata.Dar cat de repede puteti fugi?

In clasa se asternu linistea.

-Asta com afla imediat, raspunse tot Dimitri. Haideti, urmati-ma in sir Indian.

Ne-a condus afara din clasa si apoi din cladire, pana la terenul de sport. A inceput sa alerge in jurul terenului, noi fiind nevoiti sa il urmam.

Dupa prima tura, Eddie s-a asezat pe margine, concluzionand probabil ca nu e niciun pericol. Colegii mei erau pe care sa lesine si nici eu nu ma descurcam cu mult prea grozav. Ma ajurase faptul ca facusem cateva ore de lupte cu Christian in trecut si mai erau orele de sport predate de mama, care isi spuneau cuvantul cand venea vorba de conditia mea fizica.

Aproape toti colegii mei cazusera pur si simplu pe iarba si ramasesera intinsi acolo, respirand cu mare dificultate. Tare as fi vrut sa fac si eu acelasi lucru, dar Alex inca mai alerga, iar asta ma enerva si ma facea sa trag de mine ca sa continui.Vroiam sa fiu mai buna decat el.

Dupa al doilea tur, Dimitri se opri si ne privy.

-In cazul unui atac al strigoilor, cei ramasi acum in picioare ar fi cei ramasi in viata.

Uitandu-ma in jur, am observant ca doar eu si Alex mai eram in pozitie verticala.

-Acum, cine vrea sa incerce o lupta practica? Intreba Dimitri.

-Glumesti? Suntem aproape morti de oboseala, spuse Alex revoltat.

-Strigoii pot ataca atunci cand sunteti obositi sau atunci cand dormiti, cand va faceti temele sau cand stati cu prietenii. Ar trebui sa fiti mereu pregatiti.

Alex ii ignora comentariul si se intinse pe iarba.As fi putut sa ma asez si eu- tare mai tanjea trupul meu dupa putina odihna- sau as fi putut  sa merg mai departe. Inainte sa apuc sa ma gandesc la ceea ce fac, eram deja in fata lui Dimitri.

-In primul rand, ai nevoie de o garda. Dhampirii tin garda pe partea stanga, pentru a putea ataca cu dreapta, dar vou aveti nevoie sa ma aparati mai ales in zona gatului, din cauza muscaturilor, dar si pentru ca strigoii tind sa isi ucida victimele prin ruperea gatului.

M-am cutremurat si nu eram singura. Colegii mei, care se ridicasera in sezut ca sa vada ce arata Dimitri, au inceput sa sopteasca intre ei.

-Acum, sa te vad!

Colegii mei tacusera si priveau atent. Dar eram atat de obosita, incat nu am reusit sa fac cine stie ce cu pumnul care ar fi trebuit sa ajunga in stomacul lui Dimitri, el blocandu-mi lovitura la fel ca pe a Ariei de mai devreme. Dar nu s-a multumit cu asta, ci a lansat chiar un atac. Tragandu-ma de mana cu care incercasem sa il lovesc, m-a intors cu spatele la el si –jenant- cu fata la colegii mei, tinandu-mi ambele maini stranse la spate, fara sa ma raneascam dar sufficient cat sa nu scap.

-Lovitura asta a fost bine tintita, dar nu a avut suficienta forta. Aveti un drum lung de parcurs pana sa dobanditi puterea necesara.

Dimitri le mai dadu cateva indicatii colegilor mei, continuand sa ma tine prizoniera. Dar stransoarea lui devenea mai slaba. In timp ce el inca vorbea, am facut un calcult rapid si aproximativ, apoi, radicand piciorul stang, l-am lovit cu talpa in…punctual sensibil. Nu a fost o lovitura sufficient de puternica incat s ail doboare, de fapt, nici macar nu s-a chircit, cum se intampla prin filme, dar in socul surprizei mi-a dat drumul pentru o clipa, sufficient cat sa ma intorc cu fata la el sis a ii ard un pumn in barba. Si aveam impresia ca nimerisem unul dintre locurile pe care ni le aratase el mai devreme. S-a dat un pas in spate, ametit. Eram convinsa ca isi poate contunua atacul fara nicio problema- nu-I cauzasem nicio rana demna de luat in considerare, desi pumnul ma durea de simteam ca e in pericol sa mi se rupa in bucati. Dar Dimitri a preferat sa imi zambeasca sis a ma lase sa castig. Stiam, inca dinainte ca toti colegii mei sa inceapa sa aplaude, ca data viitoare va fi mult mai sever.

-Colega voastra v-a demonstrate doua lectii importante astazi: unu: profitati de neatentia inamicului si doi: nu ezitati! Niciodata.

Colegii mei se agitau entuziasmati, creand multa zarva.

-Sunteti liberi! Spuse Dimitri si parasi terenul de sport.

-Ai fost fantastica acolo, spuse Mario Roscan, un coleg cu care nu imi mai aminteam sa fi vorbit pana atunci.

-Pumnul ala a fost demential, interveni o alta colega pe care eram destul de sigura ca o cheama Sabina Marino.

Am pornit impreuna spre campus, Mario si Sabina vorbind tot drumul despre tactici de lupta. Pai, da, ei statusera bine-merci pe iarba, se odihnisera in timpul luptei mele, in schimb eu simteam ca nu ma mai pot tine pe picioare de oboseala.

Ajunsa in camera mea, singurul lucrui pe care mi-l puteam dori era sa dorm. Eddie a facut un tur al camerei, asigurandu-se ca nu e nimeni acolo, apoi a iesit.

-Voi fi la usa, spuse el.

-Poti sa pleci, nu mai ies din camera astazi.

Spunand asta, am incuiat usa in urma mea si, cu toate ca patul ma atragea ca un magnet, am inceput sa facd abdomen, genoflexiuni si chiar flotari. Cu cat ma chinuiam mai mult, cu atat imi puteam imagina mai bine fata lui Alex Badica, atunci cand isi va da seama ca sunt mai puernica decat el. Dar aici nu era vorba doar de Alex, ci de oportunitatea mea de a demonstra ca sunt buna la ceva.

Nu buna, foarte buna!mi-am spus fortandu-mi corpul sa faca fata epuizarii, undeva pe la al cincizecilela abdomen.

***

Cumva, stiam ca visez. Ma aflam pe o faleza, nu din aceea amenajata, ci una salbatica.Nisipul si stancile erau principala atractie a peisajuui, iar dincolo de cea mai inalta stanca se vedea marea. O mare atat de albastra si spumoasa, cu valuri mari care se spargeau cu sunete ritmice la tarm, o mare atat de perfecta, incat ma intrebam daca acest loc exista in realitate.

Eram imbracata intr-o rochie roz, stransa in partea de sus, cu un decolteu destul de generos, in care, la drept vorbind, nu prea aveam ce sa pun si larga la poale, lunga pana in pamant. Picioarele imi erau goale si puteam simti nisipul fin gadilandu-ma la talpi. Parul imi era intins si fin ca matasea de porumb, atat de diferit de parul meu ondulat, pe care nu am chef sa stau sa il aranjez in fiecare zi decat prin prinderea unui coc.

Mi-am sprijinit mainile de o stanca, admirand oja roz de pe unghiile pe care niciodata in viata mea nu le-am avut atat de mari. Eram constienta ca arat destul de dragut.

Dar un sentiment de neliniste si agitatie razbea inauntrul meu, desi ma aflam in cel mai pasnic si minunat loc posibil. Inima imi batea ca o toba si simteam un roi de flututi agitandumi-se in stomac, de parca ar fi anticipat ceva.

Mirosul sarat al marii imi invada simturile, dar in aer mai plutea inca o aroma vaga si dulceaga.

-La multi ani, tentatie minora!

Am simtit ca si cum cineva imi strecurase un mare cub de gheata pe ceafa si acum pe scurgea incet pe sita spinarii. O, Doamne!

Am simtit cum inima mi-o ia la gallop, iar fluturii din stomac- puteam sa jur ca erau corciti cu elefanti- se agitau dureros.

Acum totul avea sens: acesta era un vis indus de spirit. Eram atat de emotionata, incat nu am fost prea atenta ce a spus. Simplu fapt ca ii auzeam vocea ma facea sa simt ca imi iau zborul.

M-am intors cu fata la el si am simtit ca mi se opreste respiratia. Adrian purta o pereche de blugi si o camasa la care avea primii trei nasturi descheiati, lasand sa i se vada o parte din piept. Era descult, la fel ca bine, iar parul ii era intr-o dezordine ordonata, natural si….superb.

-Inca un an si va trebui sa iti schimb porecla, spuse el zambind.

-Stai putin, ce ai spus?

-Care parte? intreba el radicand o spranceana.

-Partea cu…la multi ani?

-Stii, urarea aia care li se spune oamenilor de ziua lor?

Adrian avea un zambet poznas pe fata, atat de specific lui, si totusi eu stiam ca e doar o fatada.

-Ziua…am spus incurcata.

Am inceput sa calculez in gand. Oare ce data e azi? Asa e, 14 noiembrie si e chiar…cum am putut sa uit de ziua mea?

-Vroiam sa fiu prima persoana care te ureaza, zise Adrian vesel. Si sa ii fac in ciuda Lissei, ca nu a invatat inca sa calatoreasca in vis.

-Multumesc, am spus simtind ca ma aprind la fata. Am uitat. De ziua mea, ma refer.

-Serios?

-Da, am fost cam ocupata…

-Sa il lasi pe Belikov fara mostenitori.

Adrian rase, dar se vedea ca nu o face din tot sufletul.

-Cum naibii….Lissa chiar ma spioneaza, nu-I asa?

-Calmeaza-te. Sigur ca nu o face. De fapt, el te-a laudat ca te-ai descurcat foarte bine la primul antrenament.

El insemna Dimitri. Un nume pe care Adrian evita pe cat de mult posibil s ail rosteasca.

-Lissa de abia asteapta sa te vada in vacanta de Craciun, spuse Adrian, schimband subiectul nu cu prea mult tact.

-Da? Am intrebat si chiar as fi vrut sa imi raspunda cineva sincer.

Putini erau cei care stiau cum se desfasoara relatia dintre mine si Lissa. Majoritatea aveau impresia ca desi amandoua am aflat mult prea tarziu si in circumstante cutremuratoare ca suntem surori, vom sari una in bratele celeilalte, declarandu-ne dragostea eterna si trecand peste faptul ca nu am copilarit impreuna, si, ce naibii, aproape ca nici nu ne cunoastem. Adrian era printre putinii care banuia ca intre mine si Lissa lucrurile nu merg chiar ca intre doua surori si probabil niciodata nu vor merge, asa ca nu prea vedeam rostul afirmatiei lui. Sau poate avea impresia ca in cateva luni de zile, noi doua am recuperat toti anii in care nu am fost impreuna, am pocnit din palme si totul a devenit roz.

-Ne vedem in curand la Curte, spuse Adrian, schimband din nou subiectul.

-Cum? Tu inca te afli la Curte?

Dupa incoronarea Lissei, Adrian fusese devastat. Nu pentru ca ea devenise regina, ci pentru ca el se simtise folosit si abandonat de iubirea vietii lui. “Noi doi suntem in aceeasi oala, stii, Jill?” imi spusese el. Si da, eram, intr-un fel. Amandoi niste pioni ai jocurilor lor murdare, amandoi iubind pe cineva cu care nu aveam nicio sansa. Adrian o iubea pe Rose, unul dintre gardienii Lissei si totodata prietena ei cea mai buna, iar eu…ei bine…

Ma asteptam ca el sa plece de acolo, nu m-am gandit niciodata unde s-ar duce, dar mie departe de suferinta imi suna suficient de bine. De fiecare data cand ma gandeam la el- si erau destule dati- mi-l imaginam undeva departe, incercand sa scape de depresie. Pentru ca asta era pentru el o mare problema.

Ca si utilizator al magiei spiritului, avea parte de niste efecte secundare negative. Si cand spun negative, ma refer chiar la…ei bine, intuneric si nebunie. Fiecare dintre moroii posesori ai spiritului se lupta cu acest intuneric in felul sau, iar Adrian avea un fel mai aparte.

Adrian se apropie de mine si imi puse o mana pe umar.

-Si, ai vreo idée despre cum ar trebui sa sune porecla ta dupa ce vei implini 18 ani?

O alta tentativa de a schimba subiectul. Ma intrebam daca face parte din caracterul lui dezordonat.

Mana lui Adrian inca mai poposea prieteneste pe umarul meu. Dar reactiile mele numai prietenesti nu erau. Simteam cum ma inmoi ca o inghetata lasata la soare, iar roseata imi invaluia obrajii .M-am certat mental. E doar Adrian, ce naibii, doar…..Adrian.

-Pai,nu stiu…tentatie majora?

Ma asteptam sa rada, dar el doar ma privi ganditor. Aveam impresia ca nici nu ma auzise.

Crezusem ca l-am uitat in aceste cateva luni in care nu l-am vazut. Incercam pur si simplu sa imi iau gandul de la el si aproape ca reuseam, creand un fel de zid in minte cre ma impiedica sa ma gandesc la el. Adrian e interzis. Sa imi abat gandurile de la el e una, dar sa ii simt parfumul peste tot in jurul meu, chiar daca era un vis, sa il vad si sa ii aud vocea- asta  era cu totul altceva.

Am respirat adanc. Stiam ca trebuie sa ma calmez si sa imi tin sentimentele in frau, bine inchise intr-un loc nevazut al mintii si al sufletului, pentru ca Adrian, ca si utilizator al spiritului, vedea aure si isi putea da seama cam ce se intampla cu o anumita persoana.

-Ne vedem la Curte, spuse el zambind trist.

-Stai!

Dar visul s-a destramat, iar eu m-am trezit.

Privind obosita la ceas, am realizat ca era dimineata- adica noapte, dar dimineata dupa orarul moroilor.

Incercand sa imi eliberez mintea de toate gandurile care ma zbuciumau, mi-am facut un dus mai rece decat ar fi fost cazul intr-o zi de toamna tarzie, mi-am pus un trening si am iesit din camera.

Eddie se afla deja in fata usii mele. Ma intrebam daca doarme vreodata, pentru ca intotdeauna era acolo cand eu ma duceam la somn si cu ceva timp inainte sa ma trezesc.

-Pregateste-te camarade! I-am spus incercand sa par vesela. Astazi facem jogging!

-Serios? Intreba Eddie.

-Serios. Am nevoie sa nu mai lesin dupa o tura de teren si am o singura cale prin a reusi asta: mai mult exercitiu.

-Tu iei chestia asta foarte in serios, nu-I asa?

-Si nu ar trebui?

-Ba da, spuse Eddie si zambi.

Terenul de sport era pustiu, doar era duminica dimineata. Ma rog, seara-dimineata vampirilor. Aerul rece de toamna tarzie imi biciuia fata in timp ce alergam, dar curand am inceput sa nu il mai simt. Eram concentrata asupra tuturor muschilor din corpul meu, care parca imi urlau sa ma opresc din alergat. Aveam o febra musculara de zile mari, dar o tratam cu indiferenta.Dupa ceea ce parea a cincea tura, Eddie aproape ca m-a obligat sa ma opresc.

-Treaba ta e sa ma aperi de pericole, i-am spus cam tafnoasa.

-Iar tu esti un pericol pentru tine, mi-a zis el zambind.

M-am intors in camera mea de la camin, unde mi-am facut o baie fierbinte, incercand cam fara success sa imi relaxez muschii obositi. As fi avut pofta de un mic dejun bogat in calorii, doar ca fiind aproape pranzul, la cantina nu se mai servea nimic. M-am resemnat sa astept urmatoarea masa si m-am indreptat spre camera cu hranitori. In timp ce ma inscriam pe lista, am vazut o figura familiara in sala de asteptare.

-Christian!

-Hei, ce mai faci? Te-am cautat mai devreme in camera.

-Aaa, m-am plimbat pe afara.

-Uite, vroiam sa iti dau asta, spuse si scoase din buzunar un plic bej, gros. De la Lissa, ma lamuri el.

Am luat plicul si l-am varat in buzunar, fara sail deschid.

-Si, la multi ani! Spuse Christian zambindu-mi larg.

-Multumesc, am spus rosind putin.

-Ai de gand sa faci o petrece mare si total ilegala in seara asta?

Am ras cu tristete.

-Nu.

Christian ma privi sceptic.

-Serios. N-am chef de asa ceva.

-Ce zi ar fi mai potrivita sa ai chef de petreceri daca nu ziua ta de nastere?

-Nu stiu. Niciuna, cred.

Intre noi s-a asternut tacerea. Christian ma privea curios.

-Si, tu ce mai faci? Am avut o tentativa de conversatie.

In urma cu cateva luni, matusa lui Christian, Tasha Ozera, singura sa ruda apropiata in viata o asasinase pe regina moroilor. Fosta regina. Acum, Tasha se afla dupa gratii, asteptand un process care probabil nu va veni niciodata. Pentru ca pedeapsa pentru Inalta tradare este executia, iar cea care are ultimul cuvant la process este regina actuala, adica Lissa, iar ea nu poate sa o trimita pe matusa iubitului sau la moarte, desi e vinovata. Mi-am imaginat ca situatia e cam tensionata intre ei. Iata ca exista oameni pentru care lucrurile pot merge mai rau decat la mine.

Christian ridica din umeri.

-Lissa e la facultate, eu sunt aici, ne vedem doar in week-end.

-Si….merge?

-D…cred ca da, da.

Numele lui Christian a fost strigat pentru a intra in camera hranitorilor si el a plecat, facandu-mi cu mana.

-Mai vorbim…

-Mda.

Am incercat sa ma abtin din a citi scrisoare inainte de a ma hrani.  Dar cum mai aveam ceva de asteptat,m-am trezit ca rup fara nicio ceremonie plicul frumos si incep sa citesc.

Draga Jill,

La multi ani si tot ce iti doresti! Sper ca esti bine si totul e in regula. Te astept sa iti petreceti vacant de iarna la Curte, sper ca vei accepta.

Cu drag,

Lissa.

Tot ce imi doresc?Imi doresc sa dispara naibii din viata mea, sa ma pot duce sa imi petrec vacant alaturi de mama mea, pe care nu am mai vazut-o de cateva luni si de care imi e atat de dor si…sa revin la viata mea de dinainte.

Am simtit cum lacrimile ma ameninta, dar nu stiam exact de ce.Am iesit din camera exact cand numele imi era strigat pentru a ma hrani.

In fata cladirii, Eddie statea de vorba cu Christian, pe care nu il vazusem iesind, probabil o facuse in timp ce citeam scrisoarea.Sau as putea saii spun telegrama.

Am inspirat adanc de trei ori si m-am dus langa ei.Probabil prezenta lui Adrian in visul meu, care dezgropase atatea amintiri si sentimente ingropate, ma facea sa fiu atat de…instabila, cred.

-Si cum merg lectiile?il intreba Eddie pe Christian.

-Prima ora a trecut fara ca cineva sad ea foc clasei, ceea ce e demn de admiratie.

Intotdeauna ma simteam stanjenita cand se vorbea despre magie si lectii,pentru ca nu ma specializasem inca in niciun element. Multi dintre colegii mei nu o facusera, iar profesorii ne spusesera in repetate randuri sa nu ne ingrijoram, pentru ca mai e timp.Suntem inca tineri.Mda…

Cred ca o parte din mine se temea ca ma voi specializa in spirit. Asta imi parea imposibil inainte, pentru ca Lissa stapaneste spiritual, sau,ma rog,spiritual o stapaneste pe ea, dar acum nu imi mai pare atat de greu de crezut. Ca doar suntem surori, ce naibii.

Si, ca sa fie totul mai infricosator,o alta parte din mine- acea parte care vroia sail invinga pe Alex Badica, acea parte teribil de ambitioasa, plina de ambitie pana aproape de prostie- isi dorea sa ma specializez in spirit. Pentru ca, speram eu, il voi tine in frau mai bine decat Lissa si ii voi demonstra ca sunt mai buna decat ea.

O alta prostie din partea mea: cand vroiam sa fiu demna de titlul de sora a reginei si sa excelez in tot ceea ce fac, cand vroiam sa ma pierd in anonimat sis a imi recapat vechea viata. Si cum vechea viata se pierduse pentru totdeauna, asta ma facea sa ma ambitionez si mai mult sa ma fac remarcata in cea pe care o am acum.

M-am intors in camera mea, si pentru ca nu aveam stare sa fac nimic, am inceput din nou cu abdomene, genoflexiuni si flotari.Si in timp ce le faceam,iar corpul meu urla de durere,mi-am dat seama ca ma fac sa simt mai bine. Intr-un fel ciudat,toata durerea fizica ca urmare a efortului o anula pe cea sufleteasca.

Asa ca am continuat, exercitiu dupa exercitiu, zi dupa zi, de fiecare data cand am avut ocazia, iar rezultatele au inceput sa apara.

Dimitri a inceput sa faca antrenamentele mai dificile, iar la turele de alergat ne cerea mai multa viteza. Si cumva-numai eu stiam cum- eram singurul moroi care mai statea in picioare la finalul antrenamentului.

M-am ferit de o alta lupta cu el, pentru ca stiam ca o sa mi-o iau pe coaja, dar nici el nu a cerut. Ne punea sa ne luptam intre noi, avand mare grija sa nu ne ranim. Cel mai des, partenerii mei de lupte erau Mario Roscan si Sabina Marino. Reusisem cumva sa leg un fel de relatie de amicitie cu ei, nu prea stransa, dar sufficient cat sa mai schimbam cateva vorbe dupa antrenament,lucru care ma facea sama simt si mai bine si mai…normala.

Dar vacant de iarna a venit si s-a dus naibii normalitatea mea. Fara sa imi doresc sa o fac, m-am vazut urcata in avionul particular al Academiei, care ne ducea, pe mine, pe Eddie, pe Christian sip e Dimitri la Curte, pentru trei saptamani de tortura regala.

Anunțuri

2 comentarii (+add yours?)

  1. Northman Serenyty
    Oct 04, 2011 @ 12:26:52

    Bine ai revenit! De mult asteptam sa citesc un nou fic de al tau. Impresionanta povestea. Am citit Academia Vampirilor toate 5 volumele si mi-au placut la nebunie! Abia astept sa postezi urmatoarele parti si cand spun parti sper sa fie cat mai multe. Pupici si spor la scris!

    Răspunde

  2. Oana Enea
    Oct 15, 2011 @ 08:45:21

    Superb capitol 🙂 Ai citit volumul 6 din serie ? Eu nu am avut onoarea si sunt foarte curioasa ..Ce sa intamplat cu Rose ? Nu o vad aici ….Si Dimitrie..Si.a revenit pana la urma …cu ajutorul leacului de la fratele lu Victor ?
    Kiss and big Hugs :X

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: