VH Capitolul 14

Capitolul 14

 

-Nu vreau sa va ascult! Nu vreau sa imi spuneti cum sunt o tanara iresponsabila pentru ca renunt la scoala.

-Nu asta este ceea ce vreau sa iti spun, zise directoarea Brenda.

-Nu vreau sa aud nimic! Vreau doar sa plec de aici!am spus furioasa.

-Te rog, asculta-ma doar. Nu pleca inca.

-O sa incercati sa ma obligati sa raman?Sa va luptati cu mine?

-As putea sa fac si asta, dar nu vreau. Ti-am zis ca te voi lasa sa pleci, daca asta iti doresti. Te rog doar sa ma asculti. Ai asteptat atat demult…nu poti sa mai astepti o ora?

-Nu vreau sa aud ce aveti sa imi spuneti!

-O ora, spuse ea. Apoi poti pleca.

Am oftat. Am fi putut sa ma lupt cu ea si sa fug, dar ceva din adancul meu imi spunea ca ar fi mai bine sa o ascult.

Am urmat-o in biroul ei. Stiam ca nimic din ce mi-ar spune nu m-ar putea face sa ma razgandesc, dar totusi imi era teama ca in biroul ei ma vor astepta intariri. Am inspirat adanc aerul, incercand sa simt o parte din emotiile directoarei. Era nervoasa si emotionata, dar parea sincera.

Iar biroul era pustiu, asa cum am aflat de cum am ajuns acolo. Directoarea a inchis usa in urma noastra si s-a apropiat de fereastra, tragand draperiile.

-Te rog sa iei loc. Iti voi spune totul.

M-am asezat, cam stingherita, intr-un scaun din fata biroului si am asteptat.

-In urma cu 18 ani, am terminat studiile si am pornit prin calatoria in urma careia urma sa termin si ultimul stadiu de invatatura, asa cum fac toti novicii. Eram nerabdatoare sa devin vampir, spuse ea si cand zambi i se vazura coltii nu foarte mari, dar ascutiti.

-Ma scuzati, am spus, dar ce legatura are asta cu mine?

-Ma tem ca trebuie sa incet cu asta ca sa ajung unde vreau.

Am privit-o pentru o clipa, iar privirea ei blanda m-a facut sa ma mai relaxez putin.

-Eram innebunita dupa aventura si cam infantila, spuse ea zambind. M-am dus in padurile din muntii Carpati, dorindu-mi sa fac ceva nebunesc, un fapt in urma caruia sa fiu apreciata, un fapt in urma caruia sa ma simt puternica si stapana pe mine. Am stat o perioada in pesterile pustii, plimbandu-ma prin natura, escaladand portiuni periculoase, totul de dragul aventurii. Si am inceput sa ma afund si mai mult in inima muntilor.

Simteam ca urmeaza sa spuna ceva interesant, o simteam din timbrul vocii ei.

-Aveam doar 19 ani. Gandeam atat de prosteste…intr-una din zile am dat peste ceva intr-una din pesteri. Era o fiinta despre care doar auzisem, dar nu mai vazusem niciodata: un strigoi. M-am luptat cu el si am iesit sifonata rau. M-am refugiat intr-una din pesterile din apropiere si cateva zile nu am iesit de acolo, pe de o parte de frica, pe de alta pentru ca nu ma puteam misca din cauza ranilor.

-Nu v-a urmat in pestera?am intrebat uimita. Nu a venit sa va omoare?

-Nu. Stia ca sunt acolo, dar m-a lasat in pace. Cand mi-am revenit, in loc sa fug mancand pamantul, am ramas acolo si am inceput sa il urmaresc. Eram fascinata de viata lui, de felul in care arata si se poarta, de tot ceea ce reprezinta fiinta lui. Asa ca in loc sa imi iau picioarele la spinare, ca orice om intreg la minte, am ramas prin apropiere, spionandu-l.

M-am asezat mai bine in scaun, asteptand sa continue.

-In aroganta mea, visam ce minunat ar fi daca m-as fi intors din prima mea caltorie cu un strigoi ucis. Dar in curand dorinta de a-l ucide a disparut, fiind inlocuita de fascinatie. Il urmaream tot timpul, devenise o obsesie. Si cam la o saptamana, m-am dus din nou la el.

-De bunavoie?am intrebat socata.

Directoarea rase.

-Am precizat ca eram o fetita prostuta care nu vedea in fata ochillor decat aventura, fara a vedea pericolul din spatele ei?

Am zambit.

-Deci m-am dus si am stat de vorba cu el.

-Cu strigoiul?am intrebat nevenindu-mi sa cred.

-Cu strigoiul, spuse ea. Nu m-a mai atacat, dar nici nu era prea sociabil. Eu aveam o mie de intrebari sa ii pun.

-Dar nu era….salbatic?De necontrolat?

-Ajung imediat si la partea aia. Am continuat sa il vizitez si parea din ce in ce mai deschid la discutii odata cu trecerea timpului. Am aflat ca il cheama Luca si are 150 de ani.

-O suta cinci zeci? Dar…cum? Nu a fost vanat de Vampiri si Luptatori?

-A fost vanat, de aia se ascundea in munti. Vezi tu, Luca era un strigoi mai aparte. M-ai intrebat daca era salbatic…cred ca stii ca dupa primul deceniu, strigoii incet sa se mai tempereze. El avea peste un secol, deci isi putea controla trairile si reactiile. Era mai impulsiv si imprevizibil, dar nu era un monstru.

-Dar ucidea oameni, am spus eu.

Strigoii erau rai. Asa spuneau toate manualele de sociologie si psihologie, toate povestile si povestirile. Strigoi egal monstru.

-Unde crezi ca gasea el oameni in munti?intreba directoarea.

-Poate vreun excursionist, am spus.

-Eu nu am vazut niciun excursionist cat timp am stat acolo. Dar am vazut altceva: capre negre, lupi, ursi, cativa cerbi.

-Se hranea cu animale? am intrebat, iar vocea mi-a sunat cu vreo doua octave mai sus decat in mod normal.

-De ce nu? Vampirii o fac adesea.

-Dar strigoii nu sunt vampiri, am spus eu.

-Nu incerc sa te conving ca strigoii sunt buni, pentru ca nu sunt. Nu incerc sa demontez ce ai invatat in toti acesti ani de scoala. Incerc doar sa iti spun ca el, ca un caz exceptional, nu era la fel.

-Am inteles, am spus.

Intelegeam, dar tot nu imi venea sa cred.

-Ce s-a intamplat dupa aceea?am intrebat.

-Timpul trecea si deveneam tot mai apropiata de Luca. Era vremea sa ma intorc din calatorie, dar nu vroiam. Imi placea viata alaturi de el, mai mult decat orice traisem pana atunci. Am inceput sa il inteleg, nu mai era vorba doar de spiritul aventurii, ci de acea fascinatie, ca un vis din care nu vrei sa te trezesti.

Mi-am dat seama ce vrea sa spuna, dar mi se parea atat de putin probabil.

-Ma indragostisem de el. Gustasem din viata alaturi de el si nu imi mai doream nimic altceva. Il iubeam.

-Si el?am intrebat.

-Imi impartasea sentimentele…sau cel putin asa am crezut atunci. A trebuit sa ma intorc pentru scurta vreme la Institut, ca toata lumea sa vada ca sunt bine. I-am spus ca plec si ma voi intoarce in cateva zile.

Directoarea Brenda ofta adanc. Simteam venind din partea ei o adiere de tristete si regret.

-Cand m-am intors acolo, plecase.

-Pur si simplu?

-Pur si simplu. Nu niciun semn de lupta. Pur si simplu disparuse. Am cutreierat muntii saptamani la rand in cautarea lui, dar fara niciun rezultat. Era de parca l-ar fi inghitit pamantul. Dupa patru luni, m-am intors la Institut, unde vroiam sa preiau postul de profesor de scrima.Eram distrusa, cred ca tu ma intelegi mai bine decat oricine.

Am dat din cap. O intelegeam, dar nu reuseam sa inteleg inca ce legatura are asta cu mine. Vroia sa imi spuna cum a reusit sa treaca peste suferinta si sa mearga mai departe? Vroia sa o iau drept exemplu?

-M-am hotarat sa iau totul de la capat, sa imi vad de viata mea de dinainte sa il cunosc pe Luca. Nu a fost usor, cu atat mai mult pentru ca am aflat ceva care m-a dat peste cap.

Am asteptat fara sa clipesc ceea ce vrea sa spuna.

-Eram insarcinata, spuse intr-un tarziu.

Am facut ochii mari de uimire.

-Dar credeam ca Vampirii nu pot avea copii!

-Vampirii nu, dar se pare ca strigoii pot. Probabil se declanseaza ceva in momentul Transformarii. Eu eram doar o Luptatoare atunci, nu devenisem inca vampir.

-Si ce ati facut?am intrebat.

Simteam ca am un gol in stomac, ca si cum as fi ratat o treapta la coborare. Simteam ca povestea asta are o legatura mai mare cu mine decat o simpla morala.

-Am fugit in Spania, la sora mea.Era singura ruda pe care o mai aveam si singura persoana de incredere careia ii puteam cere ajutorul. Gandul de a avea un copil jumatate strigoi ma ingrozea, nu mai auzisem de un astfel de caz. Desigur, probabil ca nu mai exista un strigoi asemeni lui Luca, dar nu ma ajuta cu nimic asta, pentru ca nu stiam de unde sa il iau. Sora mea a avut grija de mine in perioada sarcinii si in anul ce a urmat dupa ce am nascut.

-Cum era…copilul?am intrebat inghitindu-mi cu greu nodul din gat.

-Aparent normal. Ca orice alt bebelus, la inceput, dar dupa primul an am inceput sa vad unele deosebiri. Incepea sa i se remarce Talentul, desi in mod normal el isi face aparitia dupa varsta de 4 ani. Era mai inalta decat ceilalti copii, mai supla, mai dezvoltata, si mai ales, mai puternica. Imi era teama, nu de cum ar putea ajunge, ci de ce ar spune ceilalti. Imi era groaza de faptul ca ar putea fi haituita, marginalizata, judecata, doar pentru ca era diferita. Imi era groaza de viata pe care ar avea-o daca lumea ar sti ca in venele ei curge sange de strigoi. Si mai presus de toate, ma temeam ca va fi exploatata pentru puterea sa, ca va deveni o arma in mainile unor vampiri iscusiti, o simpla piesa de puzzle fara valoare morala. Eram ingrozita. Nu vroiam ca lumea sa afle despre ea.

Se asternu tacerea. Senzatia de gol in stomac se marea cu fiecare cuvant pe care il spunea directoarea Brenda. Si stiam, intr-un fel, ce va urma, dar imi era teama sa ma gandesc la asta.

-Cand fetita mea a implinit doi ani, am luat hotararea. Am lasat-o la orferinatul la care lucra sora mea si m-am intors in Bulgaria.Imi era teama de cum va evolua, dar sora mea imi scria zilnic sa imi spuna ce face fetita mea. Mi-a fost extrem de greu. Uneori, vroiam sa fug inapoi, sa imi iau copilul langa mine. Dar gandul ca este diferita si o sa aibe o viata cruda ma facea sa raman pe loc. A intrat la Institut ca orice alt copil talentat si nimeni nu a stiut ca este diferita. I-am trimis un mentor deosebit, care a jurat sa isi dedice toata viata instruirii ei, pana cand va ajunge la maturitate.

-Cum se numea fetita dumneavoastra?am intrebat cu ochii in lacrimi.

-Am numit-o Maria, dupa numele bunicii mele.

 

 

 

 

 

 

7 comentarii (+add yours?)

  1. Beky
    Ian 29, 2011 @ 20:46:43

    OMG X1000!Deci Maria e fetita ei ???Ce mistooo! Deci asta a fost mult prea tare.Esti absoult geniala!De unde iti vin toate ideile astea?Adica..pur si simplu nu ma asteptam.Impresionant!Capitolul asta a devenit preferatul meu.Si interesant..deci de asta e ea atat de puternica fata de ceilalti.De abea astept sa vad ce se mai intampla.Apropo , eu iti dau un sfat.Publica-ti o carte dupa ficul asta findca o sa aiba milioane de fani.Si eu unul dintre ei :)):)):)).Succes la scris si multa inspiratie .Kisses,Beky!

    Răspunde

  2. stefania
    Ian 30, 2011 @ 08:50:06

    :O:O:O cat de frumos…sper sa o convinga sa nu mai plece si sa ramana alaturi de ea in Bulgaria.sunt curioasa cum va reactiona si asimila Maria tot ce a aflat…spor la scris si sper k nextu sa vina repede

    Răspunde

  3. Elena
    Ian 30, 2011 @ 16:33:15

    waw….nu-mi vine sa cred…banuiam ceva. 😀 ..astept urmatorul capitol :D, da si eu sper sa nu mai plece..

    Răspunde

  4. Princesserenyty
    Feb 01, 2011 @ 06:27:45

    Fascinant! Pupici

    Răspunde

  5. nicoleta
    Feb 06, 2011 @ 00:27:25

    Deci Maria e fetita ei ?Ce mistooo! Esti absoult geniala!Adica..pur si simplu nu ma asteptam……Impresionant
    Capitolul asta a devenit preferatul meu.Si interesant..deci de asta e ea atat de puternica fata de ceilalti
    sunt curioasa cum va reactiona Maria
    popiceiiiiii

    Răspunde

  6. Simonik
    Feb 06, 2011 @ 21:23:01

    daaaaaaa…am avut dreptate am avut dreptate..este superba povestea..abia aste sa trec la next,bafta

    Răspunde

  7. lauralora21
    Apr 08, 2012 @ 17:52:49

    Cand am auzit de Spania mi-am dat seama imediat.Dumnezeule,povestea asta e geniala! Nu pot sa cred :O:O:O Cred ca imi adun ochii de undeva de pe podea. Deci…extraordinar.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: