Capitolul 3

Capitolul 3

 

-Ce faci mâine searã?

-Poftim?

Era vineri şi eram la ora de biologie, unde profesorul ne pusese sã ne împãrţim în grupe de câte trei şi sã analizãm proprietãţile celulei. Augustin venise la banca mea, mã împinsese puţin mai înspre Bianca şi declarase cã suntem colegi de grupã. Acum stãtea foarte aproape de mine, atingându-ma (mai mult sau mai puţin accidental) cu cotul sau cu piciorul, în timp ce eu mã comportam ca o proastã îndrãgostitã, aşa cum fãcusem toatã sãptãmâna. De ce proastã? Pentru cã mã topeam, zburam, levitam sau salivam, dupã caz, în funcţie de fiecare gests au cuvânt al lui. Pur şi simplu nu mã puteam abţine sã nu mã simt copleşitã, vrãjitã, sã nu mã pierd în ochii lui, sã nu o iau razna când îi simt parfumul atât de aproape.

-Sâmbãtâ, ştii tu, îmi şopti la ureche, fãcându-mã sã mã cutremur.

-Nimic, presupun.

Ȋn spatele meu, o auzeam pe Simona pufnind, clocotind, schelãlãind şi trosnind şi ştiam cã o sã am mari probleme dupã ore.

-Vrei sã ieşim sã bem o cafea sau ceva?

Cât pe ce sã scap pixul din mânã,m-am întors şi l-am privit atat de brusc încât am ajuns nas în nas cu el, pentru cã era încã aplecat spre mine, sã îmi şopteascã la ureche.

Am simţit cum respiraţia începe sã mi se accelereze şi mã panichez, luatã prin suprindere de apropierea cu el.Uitasem ce m-a întrebat sau cã vorbeam despre ceva, eram pur şi simplu absorbitã de frumuseţea chipului sãu, atrasã de farmecul lui irezistibil.

-Hei, voi doi, Romeo şi Julieta, mã ajutaţi la referatul ãsta? Spuse Bianca supãratã.

Mi-am lãsat privirea în pãmânt, simţind cum mã înroşesc la faţã şi am încercat în zadar sã mã concentrez asupra temei date de professor. Când Bianca s-a dus sâ predea lucrarea, am rupt repede o foaie de hârtie pe care am scris “Mi-ar face placer sã bem o cafea împreunã.”, l-am împãturit şi i l-am dat lui Augustin.El l-a citit şi mi-a zâmbit în felul lui caracteristic, iar eu, în felul meu caracteristic, am simţit cã mã topesc de fericire.

La terminarea orelor, Augustin şi-a pus o mâna protective în jurul umerilor mei, cãci Simona mã aştepta la ieşirea din clasã. Am agãţat-o pe Bianca de o mânã în fugã, încercând sã o protejez şi pe ea şi aproape ca nu mi-a venit sã cred cum scorpia de Simona nu a avut nici mãcar o singurã jignire la adresa mea. Un record.

Ȋn drum spre casã, dupã ce m-a, despãrţit de Augustin, ca de obicei, cu un sãrut pe obraz, iar eu, ca de obicei, am simţit cã îmi iau zborul, am început sã mã întreb oare ce pãrere are mãtuşa mea despre ieşirile în oraş cu bãieţi. Dacã ar fi fost mama, era simplu de anticipat: ar fi sãrit într-un picior, m-ar fi îmbrãţişat, apoi ar fi mers cu mine la o turã de cumpãrãturi, ajutându-mã sã îmi aleg o ţinutã specialã pentru prima mea întâlnire. Şi dacã tot am ajuns la capitolul haine, cu ce naiba mã îmbrac? Nu am nimic din categoria “special” în şifonier pentru cã nu mi-am imaginat cã voi mai fi vreodatã genul ãla de fatã, cu atât mai puţin cã voi ieşi la o întâlnire.

Dupâ o verificare o dulapului meu, mi-am dat seama câ am nevoie de ajutor, aşa cã am chemat-o pe Bianca la mine.

-Eşti un eşec, spuse ea privind spre dulapul meu.

-Mda..

Pentru prima data, îmi pãrea rau cã aruncasem vechile mele haine. Sigur aş fi gãsit ceva printre ele.

-Bine, mergem la cumpãrãturi, am anunţat-o pe Bianca.

-Ai bani?Credeam cã mãtuşa ta nu te sponsorizeazã prea consistent.

-Sabina nu, dar tatãl meu da.

Bianca mã privi strâmb.

-Credeam cã nu l-ai vãzut niciodatã.

-Aşa e. Cu toate astea, mi-a lãsat o moştenire.

M-am dus la birou şi am deschis sertarul în care se afla cardul primit de la mama când am împlinit 15 ani.

***Flashback***

-Tatãl tãu a vrut sã ai asta, spuse mama întinzându-mi cardul.

-Tata? Ai vorbit cu el? Ştii unde e?

Mama oftã.

-Nu. Dar înainte sã plece mi l-a lãsat, sã ţi-l dau ţie.

-Nu îl vreau, am spus ridicându-mã de pe fotoliu şi ducându-mã la fereastrã.

-Ana…

-Nu am nevoie de nimic de la el!

Mama se apropie de mine şi îmi puse o mânã pe umãr.

-Tatãl tãu nu e aşa de rãu cum crezi.

-Nu cred nimic, nu îl cunosc.Nu ştiu dacã e bun sau rãu, ştiu doar cã e absent.

-Poate va veni o zi în care vei avea nevoie de banii ãstia. E dreptul tãu, e moştenirea ta.

M-am încruntat, neînţelegând cum poate sã îi ia partea, când el ne-a pãrãsit.

-Numai pentru mine, ia-l, spuse mama.

-Numai pentru tine.

Am luat cardul, pe care nu l-am folosit niciodatã.

***

Pânã acum.

-Câţi bani sunt acolo? Întrebã Bianca.

-N-am idée.

-Nu ai avut nici mãcar curiozitatea sã vezi?

-Nu.

Clãtinã din cap, în timp ce îşi îmbrãca geaca.

-Hai, e timpul sã aflãm.

Aşa cã am urmat-o în Mall, unde m-a târât prin toate magazinele, punând sâ probez sute de rochii şi ţinute. Nu am cumpãrat niciuna. Toate îmi aminteau de trecut, de vechea Ana, de ceva ce nu voi mai fi niciodatã. Nu vroiam sã mã întorc, mã simţeam incomod îmbrãcatã cu ele, de parcã nu aş fi fost eu. Şi nu eram.

-Ce e cu tine? Se rãsti Bianca în timp ce eu refuzam ceea ce pãrea a fi rochia cu numãrul 101. Ai reuşit practic într-o sãptãmânã sã devii din nimeni, cineva. Ieşi cu un tip super-frumos, sexy şi aşa mai departe si…

Bianca încã mai vorbea, dar nu o mai ascultam.

-Stai puţin. Tu crezi cã Augustin e frumos?

-Eu şi toatã şcoala. Eşti oarbã, Ana?

-Dar îl placi? Adicã, ştii tu, pe bune?

-Nu e vorba despre mine, spuse Bianca.

-Bineînţeles cã e vorba despre tine! Dacã îţi place de el, trebuia sã îmi spui!

-Ana, hello! Tipului îi place de tine. Când s-a mai întâmplat asta? Aşa e, niciodatã.Deci lasã-ma pe mine şi concentreazã-te sã îţi gãseşti ceva de îmbrãcat care sã îl dea pe spate!

-Dar nu pot…

-Bine! Atunci dute acasã, eu m-am sãturat sã vãd cum dai cu şutul şansei pe care o ai. Adicã, serios, te-ai privit mãcar în oglindã sã vezi cum îţi vin?

-Ȋţi place de Augustin?

-Nu, fraiero, nu sunt îndrãgostitã de el, daca asta vrei sã ştii. Acum poţi sã îţi cumperi ceva?

Am privit cãtre maldãrul de rochii minunate.

-Nu, am spus. Hai acasã.

Panicatã cã nu am cu ce sã mã îmbrac şi destul de sigurã cã Bianca este supãratã pe mine, am ieşit din camera mea când am auzit uşa de la intrare descuindu-se, aproape de miezul nopţii.

-Nu dormi? Mã întrebã ea.

-Nu, de fapt vroiam sã vorbesc cu tine.

Se aşezã pe canapea, şi m-am dus lângã ea.

-Mâine ies în oraş cu un bãiat.

Formulasem şi reformulasem de multe ori în minte propoziţia asta, gândindu-mã cum sã o fac sã sune mai bine. Nu luasem în calcul variant asta abrupt, dar era sincerã, dat fiind cã ştiam în adâncul sufletului cã voi ieşi cu Augustin, fie cã Sabina e de accord, fie cã nu.

-Ok, spuse ea.

Un rãspuns neaşteptat.

-Aaa, ne întâlnim la patru.

-Bine.

Ne-am privit fix pentru o clipã.

-Ana, de ce îmi spui asta.

-Pentru cã m-am gândit cã ai vrea sã ştii, am spus încurcatã.

Ea mã privi şi mai încurcatã, pânã când faţa ei se luminã a înţelegere.

-Vrei sã spui…cã asta e prima data când iesi în oraş…cu un bãiat?

-Da.

-O, Doamne, Ana, îmi pare rãu, am fost atât de…pur şi simplu eu credeam cã, ştii tu, ieşi, doar cã nu îmi spui mie.

-Sabina, când mã întrebi ce am fãcut, iar eu îţi spun cã am stat în casã şi am citit, am fãcut teme, sau am vãzut un film, sunt foarte sincerã şi mi-ar plãcea sã mã crezi pe viitor.

-Ȋmi pare rãu, îmi pare atât de rau!

-Bine, am spus iritatã şi hotãrâtã sã mã duc în camera mea, aşa cã m-am ridicat.

-Ana, stai! Spuse ea fâstâcindu-se. Ai nevoie de un sfat?

Am privit-o pentru o clipã. Regreta sincer gafa fãcutã şi vroia sã mã ajute. Iar eu aveam nevoie disperatã de ajutorul ei.

-Pãi, da.

-Vino, stai jos, spune.

-Unu: nu am cu ce sã mã îmbrac. Doi: m-a rugat sã aleg eu cafeneaua, pentru cã el nu prea cunoaşte Bucureştiul. S-a mutat de curând, am lãmurit-o când am vãzut cã se încruntã.

-Dacã faceţi o plimbare prin centrul istoric, e imposibil sã nu gãsiţi ceva drãguţ.Les Bourgeois e preferatul meu, îl puteţi încerca.

-Multumesc. O sã caut pe net sã aflu cum se ajunge.

-Pot sã te întreb ceva?

-Sigur, am spus.

Trebuia sã îmi imaginez cã existã un preţ pentru orice sfat.

-Unde l-ai cunoscut?

-La şcoalã, am spus râzând. Este un coleg nou, s-a mutat anul ãsta.

-De unde?

-N-am idée. Nu l-am întrebat.

De fapt, nu îl întrebasem multe lucruri. El era cel cu întrebãrile, iar mie îmi fãcea plãcere sã îi rãspund la ele.Ajunsesem sã îi povestesc o mare parte din viaţa mea în ultima sãptãmânã, inclusiv despre mama şi despre cum m-am mutat în Bucureşti.

-Cam misterios bãiatul ãsta al tãu, spuse Sabina.

-Ȋl cheamã Augustin. O sã îl întreb mâine unde a locuit înainte şi la ce liceu a învãţat şi o sã îţi raportez, am spus amuzatã.

Sabina zâmbi.

-Chiar îţi place de el, nu?

-Da, am spus întrebându-mã câte întrebãri va mai pune pentru un singur sfat.

-Eşti altfel. Mai veselã. Mai…altfel. Nu te-am vãzut niciodatã aşa.

Am zâmbit, încercând sã nu mã înroşesc pânã în vârful urechilor.

-Vino, vreau sã îţi arãt ceva!

Am urmat-o în camera ei, unde a scos din dulap un pachet frumos ambalat şi mi l-a întins.

-Uite, vroiam sã ţi-o dau de ziua ta, dar cred cã ai mai mare nevoie de ea acum.

L-am desfãcut şi am descoperit o bluzã frumoasã, alba, cu decolteu bãrcuţã şi mâneci evazate, o combinaţie perfecta a stilului meu vechi cu cel nou. Ceva special, care nu mã fãcea sã mã simt incomod. Ceva perfect.

-Poate ţi-ai fi dorit ceva mai pompos, dar tind sã cred cã te place pentru ceea ce eşti, nu pentru cum te îmbraci.

-Dat fiind cã m-a cunoscut la şcoalã, unde mã îmbrac absolut banal, am continuat eu în locul ei.

Am îmbrãţişat-o, un lucru foarte rar la mine.

-Mulţumesc, e perfectã. Mi-ai salvat viaţa.

Sabina râse.

-Sã te distrezi mâine! A, şi..pe la cât te întorci?

-Pe la opt e bine?

-E perfect, spuse ea zâmbind.

-Noapte bunã. Şi mulţumesc.

-Du-te sã îţi faci somnul de frumuseţe, nu vrei sa ai cearcãne mâine, nu?

 

 

 

Anunțuri

3 comentarii (+add yours?)

  1. Northman Serenyty
    Noi 18, 2011 @ 07:45:16

    Wow!!! Minunat!! Cat mister asupra baiatului! Abia astept sa postezi urmatorul capitol! Pupicei si spor la scris!!

    Răspunde

  2. Laura
    Dec 01, 2011 @ 21:07:16

    e ceva ciudat la baiatul ala … 😕 imi place capitolul e fosrte frumos

    Răspunde

  3. Stephany07
    Feb 04, 2012 @ 22:39:49

    Ce dragut e Augustin ! Dar ceva la el … nu stiu e misterios

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: