VH Capitolul 2

Phillips-Andover-Academy.jpg

Capitolul 2

Am lasat-o pe Rianna la internatul ei, unde urma sa intreprinda tot felul de activitati precum literatura, matematica, limbi straine, muzica si altele. Antrenamentele de arte martiale le facea cu mine. Novicii se antrenau in particular cu mentorii sau pana la stagiul 4, cand incepeau antrenamentele de grup in paralel cu cele cu mentorul. Trecusem prin asta, chiar imi placeau, dar acum nu mai aveam voie sa particip la ele, dat fiind ca eram din nou la gradul 3.

Am aruncat o privire fugara pe orar, in timp ce Kara ma ducea catre internatul meu.

09:30-10:30- sociologie

10:35-11:35- alchimie

11:40-12:40-psihologie

12:45-13:30-pauza de pranz

13:30-14:30-filosofie

14:35-15:35-sport (inot, echitatie, atletism, tenis de camp, volei, patinaj, handball)

15:40-16:40-scrima

In restul timpului liber, studentii vor stabili impreuna cu mentorii programul de antrenament individual, precum si antrenamentul primar, daca este cazul.

M-am uitat fix pe randul pe care scria „sport”. Trebuia sa aleg unul dintre sporturile trecute in paranteza, pe langa scrima si artele martiale care erau obligatorii.In trecut practicasem inotul, dar acum stiam ca imi va aminti prea mult de Laurent si de viata mea trecuta, Nu aveam nevoie de o suferinta in plus, asa ca mi-am luat gandul de la inot. Nu imi placeau mingiile de niciun fel, asa ca am taiat din start de pe lista tenisul, voleiul si handballul.

-Hmm, ce sport sa aleg? am spus cu voce tare.

O „mirosisem” pe Kara din prima si mi-am dat seama ca atat astepta sa isi reia trancaneala si sa faca sapaturi despre mine.

-Ce sport faceai inainte?intreba ea.

-Inot. Dar as vrea sa incerc altceva.

-Eu fac patinaj, spuse mandra.

Acum stiam ce sa nu aleg. Oricum, patinajul mi s-a parut intotdeauna un sport pentru papusile Barbie.Poate echitatia? Nu am o inclinatie spre animale. Atletismul parea plictisitor, dar e tot ce mi-a mai ramas.

-O sa iau atletismul, am spus eu.

-Sigur?intreba ea. Am auzit ca e dificil, se cere atat viteza mare cat si rezistenta la alergat.

O incercare slaba de a afla cat sunt de pregatita.

-Cred ca ma descurc cat de cat, am spus. Uneori, cand nu ma descurc la antrenament, Sebastian imi da pedeapsa cate 10 ture de teren de alergat.

Kara rase. Eu m-am incruntat la ea, pentru ca nu era o gluma.

M-am uitat la ceas: 12:30. Aveam timp sa imi las bagajele si sa ajung la cursurile de dupa pranz.Kara m-a condus pana la camera mea in care dormeam singura, dupa cum aratau lucrurile.Era o camera alba, monotona, cu doua paturi de o persoana, un dulap si o masa de scris. Celelalte lucruri ale mele precum laptopul, restul hainelor si a obiectelor de uz personal fusesera transportate de la masina in camera si acum stateau ingramadite in mijloc.

M-am trantit pe unul dintre paturi si am constatat nervoasa ca are o saltea tare. Nu sunt prea pretentioasa de fel, dar cand vine vorba de dormit sunt ca printesa cu bobul de mazare. M-am ridicat din pat si mi-am scos un rucsac mai mic din bagaje in care mi-am aruncat doua caiete si o pereche de pantaloni de trening si un tricou pentru ora de sport.

M-am privit in oglinda de pe usa de la dulap. Nu ma straduisem sa ma imbrac intr-un fel, pur si simplu aruncasem toate hainele si obiectele mele in valize si pusesem pe mine ce nimerisem, mai exact o pereche pe blugi deschisi la culoare, o bluza bleo si o pereche de tenesi albi. Nu aratam in niciun fel. Poate dor cu cativa ani mai mare. Aveam ochii umflati si niste cearcane mari dupa cele doua nopti intregi de plans de dinaintea plecarii.

Mi-am trecut mana prin par, incercand sa il descurc, dat fiind ca habar nu aveam unde imi este pieptanul. Am tras aer in piept si am iesit din camera.

Pentru ca studentii erau acum in pauza, camera de zi era mai plina decat fusese cu 10 minute in urma, cand trecusem cu Kara. Aveam impresia ca toti se zgaiesc la mine, dar i-am ignorat si m-am indreptat catre cantina.

Ar fi fost o idee sa ma duc direct in clasa, sarind peste masa de pranz, dar mai erau 15 minute pana sa inceapa ora, asa ca probabil ar fi trebuit sa astept pe hol. Mi-am luat un suc de portocale si m-am asezat la o masa mai retrasa. Nu prea mai puteam sa mananc, stomacul meu respingea mancarea din cauza agitatiei si a supararii, asa ca nici nu mai incercam. Mi-am baut incet sucul de portocale, privind in jur. Toti cei din sala mare de mese pareau sa aibe alta treaba cand ma uitam la ei, desi eram sigura ca ma privisera pana sa intorc capul.

Am rasuflat usurata cand s-a auzit clopotelul care anunta sfarsitul pauzei de pranz si m-am grabit catre cladirea in care se tineau cursurile, privind din cand in cand pe harta ca sa ma asigur ca nu ma ratacesc. Kara si Adriela ma asteptau in fata usii de la clasa.

-Hei, ai reusit sa ajungi! spuse Kara.

-Mda, am spus eu.

Am intrat in clasa si m-am asezat in ultima banca de pe randul de la fereastra. Cerul era de un albastru intens dincolo de geamul de sticla, iar vremea rece, dar frumoasa.

Novicii se intorceau din cand in cand sa ma priveasca pe furis. Profesorul, un vampir care parea destul de in varsta a intrat in clasa si s-a asezat la catedra.

-Cred ca ati observat-o pe noua voastra colega, spuse el fixandu-ma cu privirea.

Era culmea ca ei sa spuna ca nu, dupa ce se holbasera la mine.

-Esti draguta sa ne spui cate ceva despre tine?

M-am ridicat in picioare, dorindu-mi sa termin cat mai repede cu asta.

-Ma nunesc Maria, am 17 ani si vin de la Institutul din L.A., am spus scurt, sperand sa nu imi puna intrebari suplimentare.

Noii mei colegi, care acum nu se mai referau sa ma priveasca, ascultau cu atentie. Simteam in aer multa curiozitate si ceva ostilitate din partea unora.

-Ai castigat concursul de filosofie la Campionatul Interscolar?

-Da, am spus simplu.

-Adica, prima din lume? intreba Adriela.

-Da, am spus simtind nevoia sa privesc in jos.

Profesorul zambi.

-Foarte frumos, spuse el. Felicitari! Ne incepem ora?

M-am asezat la locul meu, usurata. Mi-am facut de lucru sa scriu in caiet cateva ceva din ce spunea profesorul, fara sa ma uit in jurul meu. Inca simteam unele privi atintite catre mine.

Ma straduiam sa fiu atenta la ce se vorbeste, dar amintirile ma trageau inapoi in trecut. Gandul la concursul de filosofie castigat imi amintea de Laurent, de cum ma convinsese el sa particip, desi eu nu vroiam. Imi spusese ca el crede in mine si asta a fost indeajuns ca sa ma determine sa particip.

***Flashback***

Pasii mei lasau urme in zapada moale, proaspat asternuta. Razele lunii razbeau dintre nori si luminau cu scantei curtea scolii alba. Am mers pana la banca mea de langa bradul mare si am scuturat zapada de pe un colt, apoi m-am asezat.

Cu toate ca ma pregateam sa devin vampir, corpul imi era inca uman si simteam frigul la fel ca oricine. Atunci insa nu imi pasa. Emotia din piept pulsa mereu in mine, vie. Eram fericita. Intr-un mod ciudat, facand ceva absolut interzis si traind pe muchie de cutit, cu un picior in groapa, eram fericita. Nu credeam ca exista o astfel de fericire pana ce nu am gustat din ea, si atunci m-am simtit legata de fructul interzis.

Mi-am strans paltonul mai bine pe langa corp si am privit la curtea scolii pustie. Era trecut de ora de culcare si teoretic niciun student nu avea voie afara. Desi se spune ca vampirii sunt fiintele noptii, nu e asa. Strigoii sunt fiintele noptii, insa vampirii sunt prietenii soarelui. Imi placea soarele, dar imi placea si luna. Noaptea. Pustiul. Zapada.

Credeam ca sunt singura, caci nu am auzit niciun sunet in jur mult timp, dar o soapta venita dinspre bradul de langa mine m-a facit sa tresar.

„Psst, psst!”. M-am uitat nevenindu-mi sa cred. Era Laurent.

-Ce faci aici? am intrebat uitandu-ma in jur ca sa ma asigur ca nu mai e nimeni in curtea alba.

-Vroiam sa vorbesc cu tine.

-Esti nebun?Daca ne vede cineva?

-Nebun dupa tine. Acum asculta-ma: vreau sa te duci la concursul de filosofie.

-Am mai vorbit despre asta. Nici nu am apucat sa citesc toata biografia obligatorie.Nu cred ca….

-Du-te asa. Doar du-te. Atat.

-Laurent…

M-am ridicat de pe banca si m-am dus langa brad, acolo unde era ascuns el. Nu puteam sa stau departe de el, eram ca doi magneti care se atrag neconditionat. Cand am ajuns suficient de aproape, m-a tras langa el. Crengile bradului mi-au zgariat mainile si fata si mi-au agatat paltonul, dar nu imi pasa. Vroiam doar sa ajung in bratele lui si sa simt caldura aceea care imi bucura sufletul. Buzele lui le-au gasit pe ale mele si i-am simtit rasuflarea fierbinte magaindu-mi obrazul, aroma lui ametindu-ma. M-am lasat prada sarutului, uitand unde ma aflu sau chiar cine sunt. L-am imbratisat strans si mi-am tinut buzele lipite de ale lui pana ce mi-am pierdut rasuflarea.

M-am desprins incet, aproape dureros. El mi-a luat capul in maini, mangaindu-mi obrazul cu degetul mare. Privirea lui m-a captivat si nu imi doream nimic altceva decat sa ma pierd in albastrul ochilor lui calzi la infinit, sa ii sarut buzele fierbinti si sa ii simt corpul langa al meu.

-Te iubesc! mi-a spus atat de simplu, atat de cald, de sincer si de bland incat orice declaratie de dragoste pompoasa ar fi palit in fata acestor doua cuvinte minunate.

-Te iubesc, am spus si eu.

-Dute acum, sopti incet, foarte aproape de urechea mea.

*****

Nu mi-am dat seama cand s-a sfarsit ora, doar clopotelul m-a trezit din amintiri. Pe pagina caietului peste care stateam aplecata a cazut o lacrima cristalina.

5 comentarii (+add yours?)

  1. twilight0tepes
    Dec 28, 2010 @ 12:19:10

    🙂 Asta am citit acum … 3 seri?
    Ti-am spus si atunci cat de mult mi-a placut, oricum 🙂

    Răspunde

  2. Allessandra
    Dec 28, 2010 @ 15:40:24

    Sweet!Very sweet!

    Răspunde

  3. Domnishoara..
    Dec 29, 2010 @ 12:56:53

    superb…:*

    Răspunde

  4. Krisz
    Dec 30, 2010 @ 11:11:28

    Ma bucur mult ca ai decis sa incepi un nou fic si ideea este grozava! am citit „Jurnalul unei iubiri interzise”, si pentru ca mi.a placut foarte mult, am citit si „Bella’s Diary”. Apoi, fiindca am prins mare drag de modul tau de a scrie, am citit si „Frica ascunsa”. Acum sunt foarte incantata de noua poveste, si sunt fericita ca am inteles ca nu te vei opri din scris, ci ne vei bucura în continuare cu magia cuvintelor tale! pupici si multa inspiratie!

    Răspunde

  5. nicoleta
    Ian 03, 2011 @ 13:24:51

    o ce pacat….oare ce se va intampla cu laurent ..sant foarte curioasa sa vad ce se intampla in continoare
    popicei multii

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: