UNU

Capitolul 1

Clubul era atâ de plin de fum, încât simţeam cã abia pot respira. O grãmadã de puşti, care eram foarte sigurã ca nu au dreptul legal de a se afla acolo sau de a consuma bãuturile care le ţineau în mânã se zbãnţuiau pe ringul de dans. La mese erau unii oameni mai în vârstã, sau mã rog, mãcar majori.

Mã ţineam de mâna lui Laurent ca de un colac de salvare, cu teama cã dacã îi voi da drumul, o sã mã scufund. Dupã atâtea luni obositoare de cãutare, o gãsisem în sfârşit. Dar partea grea de abia acum urma. Ce voi face când o voi vedea? Atâtea nopţi nedormite au fost bântuite de acest gând şi totuşi nici acum, când sunt atât de aproape de ea, nu am un rãspuns la aceastã întrebare.

Denise. Sora mea. Care habar nu are cã exist. Care habar nu are cã este pe jumãtate strigoi, ca şi mine, doar cã din partea mamei. Care nu ştie ca avem acelaşi tatã. Care locuieşte aici, în Bucureşti şi deţine acest club.

Dupã luni de cãutãri, am ajuns în sfârşit la ea. Nu a fost uşor sã o gãsim, pentru cã nu iese aproape deloc în evidenţã printre vampiri, nici mãcar printre locuitorii umani ai oraşului. Cum reuşeşte o fatã pe jumãtate strigoi sã facã asta şi de ce nu are pornirile strigoilor, nu am unde sã ştiu.

Mã uit în jur, atrãgând atenţia asupra mea, pentru ca sunt îmbrãcatã mai degrabã pentru o zi normal decât pentru o noapte în club: blugi, teneşi şi tricou, cu o geacã de piele pe deasupra. Nici felul în care mã uit la feţele tuturor, în speranţa cã o voi gãsi pe cea care nici nu ştiu cum aratã nu mã ajutã sã trec neobservatã.

-Nu e aici, îmi şopteşte Laurent.

El a spionat-o câteva seri, când intra în club seara, şi când pleca, spre dimineaţã. Datoritã vrãjii sale de cãutare a reuşit sã dea de ea şi ştie cum aratã.

Mã întreb, pentru a mia oarã, cum e ea. Cum aratã, cum vorbeşte, cum se comport, ce gândeşte. Emoţiile ameninţã sã punã stãpânire pe mine.

-Stãpâneşte-te, spune Laurent şi îmi strange mai tare mâna.

Pot transmite emoţiile mele, nu numai lui, ci tuturor celor câteva zeci de persoane din club, cu, dar mai ales fãrã voia mea. Ȋncã nu am învãţat sã îmi controlez talentul.Şi nici pornirile de strigoi. Tocmai de asta o caut pe Denise.

Laurent mã conduce cãtre o uşa dosnicã, probabil care dã în biroul angajaţilor sau ce o fi acolo. Dar când îmi pun mâna tremurândã pe clanţã, nu se deschide. E încuiatã.

-Sã ciocãnim sau sã intrãm în forţã?spune Laurent.

Ştiu cã poate deschide uşa prin magie, dar nu cred cã e indicat. Şi nici el nu crede asta. Ȋi simt ezitarea. O forţa creşte vibrând în mine. Doar nu am bãtut atâta drum ca sã fim opriţi de o uşã. Dar înainte sa apuc sã îi spun sã o facã, aud o voce în spatele nostrum.

-Nu aveţi voie sã intraţi acolo!

E un tip înalt şi mãtãhãlos, cu aspectul unui bãtãuş de profesie.Sprâncenele îi formeazã o linie groasã, de încruntare.

-Trebuie sã vorbim cu Denise, spune Laurent calm.

Doar tonul îi e calm. Prin intermediul Talentului, îi simt frustrarea.

-Şefa nu e disponibilã acum.

-Ȋţi garantez cã va fi interesatã de ceea ce avem de spus, zice Laurent.

Mã întreb dacã aşa e. Dacã va fi interesatã, sau o sã ne trimitã la plimbare, aşa cum a fãcut şi tatãl meu. Dar nu am timp de astfel de întrebãri acum.

-E ocupatã, mârâie bãtãuşul şi îi zãresc colţii.

Hopa, e vampir! Jur cã nu mi-am dat seama de cum l-am vãzut, deşi în mod normal îi recunosc dupã înfãţişare, când îi întâlnesc.

Se aude un clic dincolo de uşa, iar aceasta se deschide.

-Lasã-I sã intre, Darius!

Şi îmi dau seama cã e ea. Are o voce suavã, dar cam tãrãgãnatã.Ȋnghit în sec şi mã întorc cu faţa spre uşa care s-a deschis. Camera e destul de mare, are douã canapele roşii de piele, o masã şi un bar exact ca cel din club.

Denise poartã o rochie roşie, mulatã, şi roteşte într-o mânã un pahar cu wisky. Are pãrul lung, şaten aprins şi ochii de un albastru atât de deschis încât par cenuşii.E frumoasã, e provocatoare, e letalã. Exact aşa cum mi-am imaginat-o. Mã priveşte zâmbind atotcunoscãtor şi puţin superior. Desigur, şi-a dat seama cã Laurent e vampir, dar oare de ce crede ea cã suntem aici?

-Darius, lasã-mã singurã cu invitaţii mei!

Bãrbatul pleacã, închizând uşa în urma lui.

-Aşadar, spune ea tãrãgãnat şi vag încântatã de ceva.

Ar trebui sã spun ceva, ar trebui sã mã prezint, sã îi explic, sã….nu pot. Am rãmas ţintuitã locului, ca o proastã, fãrã sã ştiu ce sã fac. Laurent încã mã mai ţine de mânã, dar nu mã preseazã.

Denise face câţiva paşi spre noi, dar pãstreazã distanţa.

-Aşadar, draga mea sorã.

Ȋngheţ. Brusc. Cum? Ȋl simt pe Laurent încordându-se. De unde naiba ştie? Luca îmi spusese cã Denise nu ştie nimic despre natura ei sau despre adevãraţii ei pãrinţi. Nu vãd de ce m-ar fi minţit, dar totuşi, cumva, ea ştie. E de necrezut.

Denise râse.

-Da, ştiu adevãrul despre neghiobul nostru tatã, care se pare cã nu e capabil sã îşi assume rãspunderea pentru niciunul dintre copii lui. Ştiu totul, spune ea rânjind.

Cu tot şocul, nu pot sã nu îi observ colţii, ceva mai lungi decât ai unui vampir, dar nu cu mult.

-Cum?întreb. Cum ai aflat?

-Am şi eu sursele şi metodele mele. Dar luaţi loc. Sã vã servesc cu ceva?

Denise merge pânã la bar şi ia telefonul mobil, formeazã un numãr, apoi spune: Sã vinã Ioana şi Andrei.

Se întoarce spre noi.

-Dar nu ştiu cine eşti tu, spune arãtând spre Laurent.

-Laurent, iubitul Mariei, spune el cu vocea inflexibilã.

-Aha, zice Denise, de parcã ar fi aflat ceva nu prea interesant.

Doi puşti, o fatã şi un bãiatî, îşi fac apariţia şi încuie uşa în urma lor. Bãiatul se duce lângã Denise. E înalt, are pãrul şaten prin într-o coadã la spate şi pare dus cu minţile în altã lume. Denise îi pune o mânã pe obraz, mângâindu-l uşor, iar el îşi dã capul pe spate. Ȋi observ unghiile roşii ca rochia ei, lungi, oprindu-se pe gâtul bãiatului. Pentru o clipã, scena pare deplasatã, apoi înţeleg rapid. Exact cu o secundã înainte ca Denise sã îşi înfigã colţii în gâtul lui.

Ȋl simt pe Laurent foindu-se şi ştiu de ce: a trecut ceva timp de când nu a mai bãut sânge. Probabil simte nevoia sã o facã. Dar tot ce simt eu este dezgust. Nu am mai vãzut pânã acum un vampire band sânge de la un om, toţi cei din Institut primesc sânge din spitale şi au bunul-simţ sã îl bea în cãni sau pahare care nu sunt transparente.Gestul îmi repugnã şi mi se pare sãlbatic. De ce face Denise tot teatrul ãsta?

Laurent scrâşneşte din dinţi. Mã întreb cât o sã mai reziste.

Denise se opreşte, îi face semn bãiatului cã poate sã plece, apoi îşi linge un firicel de buze de pe buza superioarã.

-Laurent, fata era pentru tine, spune ea zâmbind.

Mã uit la puştoaica de lângã uşã.

-Nu, mulţumesc, spune Laurent cu toatã voinţa de care poate da dovadã.

-S-ar oferit voluntar, spune Denise radicand din umeri.

Nu mã îndoiesc de asta, dar dupã privirile lor pierdute, habar nu au ce se petrece. Ambii puşti sunt drogaţi bine.Dupã ce ei pãrãsesc încãperea, îl trag pe Laurent dupã mine, pe o canapea. Denise e încã lângã bar. Nu vreau sã îi arãt cã scena m-a impresionat, cu toate cã îmi simt stomacul învârtindu-se şi picioarele tremurând.

-Deci…ai nevoie de ajutorul meu, intrã Denise direct în centrul subiectului, fãrã menajamente.

-Cam aşa ceva.

-Nu e greu sã îţi controlezi natura, spune ea.

Experienţele mele anterioare îmi spun sã nu o cred.

-Dar dacã vrei sã înveţi cum sã fii un vampir, trebuie sã începi prin a fi un Vampir.

-Nu, spune Laurent. Asta nu.

Denise îşi dã ochii peste cap.

-E ca şi cum mi-ai cere sã te învãţ table înmulţirii, fãrã ca tu sã ştii adunarea. Vorbim de lucruri care trebuiesc trãite ca sã le înţelegi.

-Nu, spune Laurent.

Ȋmi permit câteva clipe de cugetare.Ce ar fi dacã m-aş transforma? Denise vrea sã mã ajute şi cu ea şi Laurent nu ar trebui sã am probleme, împreunã mã pot ţine în frâu.

-Ce zici, Maria?

Nu ştiu ce sã zic. Dacã înainte eram decisã, acum ezit.

-Nu, spune Laurent din nou.

Denise îi arunã o privire aprigã.

-Nu pe tine te-am întrebat.

Remarca mã doare. Ai zice cã ea crede cã Laurent mã controleaza, cã nu pot lua o decizie singurã.

-Am nevoie de câteva zile de gândire, îi spun înainte sã mai apuc Laurent sã zicã ceva.

-Ȋn regulã. Pânã atunci, ce-ai zice sã locuieşti cu mine, sã începi sã înveţi ceva din viaţa asta?

Ȋntrebarea mã ia pe nepregãtite. Nu mã aşteptam la nimic din ceea ce s-a întâmplat în seara asta, Denise e o cutie cu surpirze care mã debusoleazã complet. Şi cum rãmâne cu Laurent? Nu îl pot lãsa singur şi nici nu vreau sã mã aflu singurã undeva, fãrã el.

-Sã lucuiţi, spune Denise zâmbind, de parcã mi-ar fi citit gândurile. Am trei dormitoare la etaj. Unul al meu, unul al lui Darius şi unul gol, care ar putea fi al vostru, dacã vreţi. Ce spuneţi?

Mã uit la Laurent. Faţa lui nu trãdeazã nimic, dar îi pot simţi neliniştea. Nu are încredere în Denise nici cât negrul sub unghie.

-Cred cã o sã acceptãm, spune eu.

Denise nu e cea mai simpaticã persoanã în viaţã, dar e totuşi sora mea. Şi vrea sã mã ajute. Trebuie sã îi accord ceva credit.

-Minunat! Spune ea zâmbind larg.Simţiţi-vã ca acasã!

Anunțuri

3 comentarii (+add yours?)

  1. lauralora21
    Apr 09, 2012 @ 11:52:11

    Wow! O continuare…stiam eu ca nu ne vei lasa asa.
    Suna bine…iar Denise e tare misterioasa.Imi place! Ma bucur ca ai continuat sa scri. Chiar suna interesant,mai ales ca si celelalte pari au fost superbe. Abia astept continuarea 🙂

    Răspunde

  2. antonia
    Mai 02, 2012 @ 06:20:52

    ce ma bucur ca ai decis sa continui povestea. sper sa nu o abandonezi. am citit si celelalte parti si normal ca mor de curiozitate sa aflu mai multe 🙂
    pupici

    Răspunde

  3. Ana
    Mai 29, 2012 @ 20:05:38

    Denise pare o mica scorpie superioara tuturor … astept sa vad ce mai face!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: