WG Capitolul 9

Capitolul 9

Maria POV

Cu cat trecea mai mult timp de cand l-am parasit pe Laurent, cu atat realizam ca am facut o mare greseala. Ma asteptasem ca sentimentele mele pentru el sa dispara odata cu pandantivul, dar sufletul meu incapatanat continua sa il iubeasca neconditionat, mai presus decat orice.

Ma indoiam pe zi ce trece mai mult ca este vorba de efectul vrajii. Ar fi trebuit sa dispara demult. Era doar inima mea, nebuna dupa el, care nu isi gasea alinare decat cand ma aflam in bratele lui protectoare.

Triana mintise. Ar fi trebuit sa il ascult pe Laurent atunci cand am avut ocazia. De ce sunt atat de impulsiva? Acum el nu este nicaieri, nu l-am mai vazut de cand am fugit ca o nebuna, orbita de durere si furie.

Mergeam la intamplare de cateva zile, fara sa stiu incotro ma indrept. Banuiam ca m-am invartit in cerc. Nu stiam cum sa fac sa il gasesc pe tatal meu, nu stiam nici macar care este drumul pe care sa apuc pentru a ma intoarce la Institut. Si nu m-am mai simtit niciodata atat de vulnerabila ca in prima noapte pe care am petrecut-o singura in munti. Nu am reusit sa dorm pana la rasaritul soarelui, din cauza ca auzeam sunete in fiecare clipa, fiecare fasait al frunzelor mi se parea ca seamana cu zgomotul unor pasi, fiecare urlet de bufnita ma facea sa tresar, fiecare umbra capata in lumina lunii un aer fantomatic si macabru. Cand in sfarsit am atipit, am visat ca alerg pe un colidor lung si intunecat, urmarita de o umbra stranie care vroia sa ma omoare. M-am trezit tipand, plina de transpiratii reci si cu fiecare muschi durandu-ma din cauza pamantului tare pe care dormisem.

M-am asezat pe pamantul tare, privind asfiintitul, pregatindu-ma pentru o alta noapte de cosmar. Am ramas cu privirea tintuita catre cer, gandindu-ma cum am reusit sa ajung in situatia asta. Pe langa Triana, care ori a mintit, ori s-a inselat, a fost numai vina mea. Eu am crezut intr-o necunoscuta, in loc sa il cred pe barbatul pe care il iubesc.Eu m-am lasat cuprinsa de furie, refuzand sa ascult vreo explicatie. De unde a aparut atata manie? Eram destul de sigura ca in trecut nu eram asa. Nu…eram calma si rationala. Eu eram cea care o impiedica pe Ginny sa ia decizii idioate si sa actioneze fara sa gandeasca.

Cum am ajuns sa fiu atat de impulsiva? De unde toata furia asta care imi clocoteste in vene?

Gandul la Ginny nu m-a facut sa ma simt mai bine. Simteam cum privirea mi se impaienjeneste din cauza lacrimilor care imi intepau ochii. Ar fi putut ca lucrurile sa fie atat de diferite…de ce a trebuit sa fie asa?

Toata durerea pierderii lui Laurent, amestecata cu tradarea lui Ginny, au aprins in mine o furie ingrozitoare, pe care o simteam ca ma macina pe dinauntru. Imi clocotea in vene, ii simteam gustul pe limba, era ceva mai presus de orice mi-as fi putut inchipui.

M-am ridicat si am privit pustiul din jurul meu, incercand sa gasesc ceva pe care sa imi descarc nervii. Simteam dintr-o data ca viata mea este atat de nedreapta, ca nu merit tot ceea ce mi se intampla. Eram furioasa pe Laurent, pentru ca nu venise dupa mine cand am fugit, pe Ginny pentru ca a fost o tarfa tradatoare, pe Brenda, pentru ca mi-a dat viata doar mai apoi sa ma paraseasca, pe Luca pentru ca nu vroia sa fie gasit.

-Va urasc! am tipat atat de tare incat am simtit gatul arzandu-ma.

Dar mania mea era pe departe de a se fi terminat. Simteam cum ura, furia, nedreptatea, regretul si toate sentimentele negative se aduna in sufletul meu, starnind o tornada care ma invaluie, ca un animal salbatic ce m-a prind in ghearele sale inclestate si ma va inghiti cat de curand.

Nu am stiut ca urletul ce se auzea imi apartine, decat cand mi-am dat seama ca gatul imi arde puternic, iar unghiile din pumnii inclestati imi patrund in palme.

Urlam ca un animal salbatic prins in plasa, si inca nu ma eliberasem de mania ce ma stapanea. O mica parte de ratiune imi spunea ca aceea nu sunt eu. Nu ma recunosteam. M-am agatat de acest gand ca sa imi pot reveni.

Aceasta nu sunt eu. Eu nu sunt asa.

Cu cat realizam ce am facut, cu atat nu imi venea sa cred. Toata ura pe care o simteam se intoarce impotriva mea. Eu eram de vina.

M-am asezat pe pamant, infranta. Si tot nu imi venea sa cred. Reactiile acelea animalice si pline de furie nu ma caracterizau.

Noaptea isi intrase in drepturi si incepea sa imi fie frig si frica. Dar mai mult decat orice, eram socata de comportamentul meu. Imi aminteam foarte clar de felul in care simteam ca sangele imi clocoteste in vene. Ma purtasem ca o persoana dezechilibrata, care nu este capabila sa isi tina in frau emotiile, care nu este stapana pe proprii nervi, agresiva si de necontrolat.

Ma purtasem ca un strigoi.

Frunzele fosneau din nou si mi se parea ca aud pasi in spatele meu. Frica punea stapanire pe mine. Mii de ganduri imi navaleau in minte, panicandu-ma.

Cum e posibil asa ceva? Cand am devenit atat de instabila?

Sunetul unor pasi inca se auzeau in spatele meu, dar eram atat de prinsa in ganduri incat nu le dadeam importanta. Ma simteam ca si cum as fi fost aruncata intr-un bazin cu apa rece. Foarte rece. Atat de rece, incat imi ingheta mintea si corpul, paralizandu-ma.

Mi-am inghitit nodul din gat, incercand sa ma calmez si sa iau lucrurile pe rand. Inca se mai auzea un fosnet in spatele meu, dar eram incapabila si sa ma tem. Era ca si cum creierul meu s-ar fi scurt-circuitat din cauza socului. Zgomotul devenea mai intens, dar am reusit sa ma conving ca mi se pare.

Si atunci am auzit vocea.

Era cea mai frumoasa, mai suava si mai infricosatoare voce pe care o auzisem. Imi dadea fiori.

-O fata de varsa ta nu ar trebui sa umble noapte prin padurile astea. Ar putea fi periculos.

Am sarit direct in picioare si m-am intors ca sa vad cine era.

Un barbat inaltsi solid se afla in fata mea. Lumina lunii i se asternea pe chip, facandu-l sa para si mai infricosator. Avea parul de un saten deschis, lung pana la umar, iar ochii lui aveau o nuanta de portocaliu bizar. Era cel mai infricosator lucru pe care l-am vazut. Avea un zambet in coltul gurii, dar ochii ii erau reci, cu o privire de nepatruns.

-Ar putea sa…ti se intample ceva, spuse el pasind agale catre mine.

Nu reuseam sa gandesc sau sa rostesc vreun cuvant. Asa cum mi se intampla de fiecare data cand ma aflam in pericol, inghetasem. Incercam sa gasesc o solutie, ceva de care sa ma agat ca sa imi revin. Data trecuta, Laurent imi daduse un imbold. Dar el nu se mai afla aici. Si cand ma mai blocasem asa, la aparitia Trianei, am simtit doar pentru o secunda panica, apoi parca s-a adunat toata in jurul gatului, ca o caldura familiara, revarsand inapoi multa pace. Fusese o senzatie strainie pe care o mai simtisem, cand ma luptam cu furia provenita din faptul ca nu il gaseam pe Luca.

L-am privit pe barbatul din fata mea. Mintea mea facuse un clic. Inainte sa il pot analiza, a ajuns langa mine intr-o secunda, cu o viteza uluitoare, m-a apucat cu o mana de gat si m-a impins in cel mai apropiat copac.

-Spre exemplu, sopti el cu mana inca inclestata de gatul meu si fata foarte aproape de a mea, as putea sa iti beau sangele pana la ultima picatura.

-C-cine esti? am soptit cu greutate, din cauza ca nu mai puteam respira.

-Acelas lucru as putea sa te intreb si eu, zise el. Asta daca mi-ar pasa. Ai venit in zona mea de bunavoie, esti ca o gustare livrata la domiciliu.

Am simtit cum o lacrima mi se prelinge pe obraz. Simteam moartea suflandu-mi in ceafa.

-Esti Luca? am intrebat cu ultimele puteri.

Privirea lui ingheta.Buza superioara i se arcui din cauza furiei. Ochii i se ingustara, analizandu-ma. Si atunci, am vazut in privirea lui atat de rece, o umbra calda. A durat doar pentru o secunda, inainte sa ma stranga si mai tare de gat, lasandu-ma fara aer.

-Spune-mi un singur motiv pentru care nu te-as omori chiar acum.

-Sunt fiica ta, am spus, apoi am lesinat.

 

 

Anunțuri

4 comentarii (+add yours?)

  1. isabela965o
    Mar 18, 2011 @ 12:22:39

    Woooooooooooooow,super grozav minunat capitul.Bafta in continuare.

    Răspunde

  2. Princesserenyty
    Mar 21, 2011 @ 09:16:29

    super abia astept urm cap. pupici

    Răspunde

  3. Beky
    Mai 03, 2011 @ 12:04:37

    Hmm…bun argument :)).Foarte fain capitolul , mi-a placut desi…hai mah , de ce a trebuit sa se desparta de Laurent ?Erau asa de draguti impreuna…Dar sunt sigura ca o sa se impace cu el…stiu…cred…sper:d.Bravo pentru capitol si bafta la scris 🙂

    Răspunde

  4. lauralora21
    Apr 09, 2012 @ 10:12:24

    Cel mai bun motiv :)):)) Ahh…panica,panica,panica ! Superb capitolul 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: