Bella’s diary- Capitolul 1

Prolog

Am zabovit mult in fata unei pagini albe, cu pixul in mana, gandindu-ma de unde ar trebui sa inceapa povestea mea. Am ales momentul in care Alice, prietena mea cea mai buna, m-a invitat sa imi petrec vacanta de vara la ea. Sa ma prezint: Numele meu este Isabella Swan. Prietenii imi spun Bella. Invat la liceul Benjamin Franklin, primul in clasament din Louissana.

Aceasta este povestea mea. Nu stiu daca este ceea ce va doriti sa cititi, sau ceea ce ar trebui sa scriu. Dar este povestea care mi-a schimbat viata.

Capitolul 1

Trenul incepuse sa prinda viteza. Am intrat in compartimentul nostru si      ne-am asezat bagajele in locurile speciale.

–         Am pornit! A spus Alice entuziasmata din locul de langa mine, zambind cu toata fata.

–         Inca nu pot sa cred, i-am spus eu. O vacanta intreaga… impreuna! Uau!

–         O sa fie grozav, o sa vezi, mi-a spus Alice mandra. Va fi cea mai frumoasa vacanta!

–         Povesteste-mi ceva, Alice!

–         Ce anume?

–         Nu stiu. Despre casa, despre familia ta. Orice.

–         Casa mea, a spus ea ganditoare. E destul de mare, hmm… de ceva timp il rog pe tata sa ne faca o piscina in curtea din spate. Si de fiecare data imi promite ca o va face “la vara”. Probabil si vara aceasta tot “la vara” va fi.

Eu am zambit, fara sa spun nimic. Piscina la curtea din spate? Eu am fost fericita cand a instalat Charlie o tasnitoare.

–         Camera mea este roz, a continuat Alice. Este foarte personalizata. Adica… aaa… postere si tot felul de chestii care ma definesc. Dar ar trebui redecorata. Unele chestii din ea nu ma mai definesc atat de mult, a spus chicotind.

–         Povesteste-mi despre fratii tai, am spus.

–         Emmet… pai… el e cel mai mare. Si ca ani si ca greutate, a spus ea razand. E foarte amuzant, dar uneori poate fi asa o pacoste… mai ales atunci cand ma are pe mine in vizor ca si obiect al glumelor lui. Zice ca intra in fisa postului de frate mai mare.

–         Ca atunci cand mi-ai povestit ca ti-a pus lipici in spuma de par?

–         Nu-mi aminti. Am crezut ca va trebui sa ma tund zero.

Am inceput sa rad. Mi-o si imaginam pe Alice cheala.

–         Eh, asta s-a intamplat cand eram mai mici. Acum se axeaza doar pe partea verbala. Oricum, de cand este cu Rosalie s-a mai maturizat putin.Nu mult.

Am zambit.

–         Si Rosalie cum este?

–         La inceput, mi se parea tare aroganta. Apoi mi-am dat seama ca nu este asa. E mai pretentioasa, e felul ei de a fi. Si e singura care il poate tine in frau pe Emmet, ceea ce e un lucru bun. O sa iti placa de ea, o sa vezi.

–         Si celalalt frate al tau?

–         Edward. El e ceva mai cu capul pe umeri decat Emmet, Slava Domnului. Nu stiu ce s-ar fi ales de copilaria mea daca as fi crescut cu doi ca Emmet in preajma. Edward e mai rational, desi are momentele lui de… nebunie, a spus chicotind. E amuzant si spre deosebire de Emmet, stie cand sa se opreasca. E ceva mai boem, uneori nu il inteleg. De fapt, cred ca uneori nu se intelege nici el.

–         Si eu care credeam ca nu e mai la moda sa fii tanar si neinteles, am spus razand.

–         Se pare ca este. Norocul lui ca o are pe Tanya aproape. Reuseste sa il mai scoata din starile de pesimism in care se ingroapa uneori.

–         Si Tanya… cum e?

–         Foarte simpatica. Exact opusul lui Rosalie:  modesta si putin timida. Cand le vezi una langa cealalta iti dai seama cat de diferite sunt.

–         Dar se inteleg? am intrebat.

–         Da, sunt prietene, in ciuda diferentelor. Se pare ca extremele se atrag.

–         De abia astept sa ii cunosc pe toti!

Restul calatoriei am petrecut-o jucand Scrabble, ascultand muzica si impletind bratari. Era o pasiune de-a noastra: cand vroiam ca timpul sa treaca mai repede, luam cateva fire de ata, le legam intre ele si incepeam sa le impletim in diferite modele.

Desi eram foarte nerabdatoare si ceasul parea ca este inamicul nostru, miscandu-si acele prea incet, cele sase ore de mers cu trenul s-au scurs in cele din urma.

Cerul devenise portocaliu, semn ca soarele incepea sa apuna.

Stomacul mi-a tresarit de emotie cand am auzit ultimul sunet al locomotivei care s-a oprit si am sarit ca arsa de pe scaun, incepand sa imi strang lucrurile.

–         Nu te grabi, imi spuse Alice, care atipise in scaunul ei. Toti se imbulzesc catre iesire si va fi aglomeratie.

Alice, care suferea de o forma destul de pronuntata de claustrofobie, evita pe cat posibil locurile inguste si aglomerate.

Insa eu nu mai aveam rabdare. Mi-am strans lucrurile si am coborat bagajele de la locul lor, apoi am trecut la cele ale lui Alice. Ea statea sprijinita de usa compartimentului, uitandu-se pe culoar sa vada daca incepe sa se elibereze.

–         Sa mergem! A spus.

Mi-am pus rucsacul in spate si am pus trolerul pe roti, tragandu-l dupa mine si am urmat-o pe Alice.

Gara era foarte mare si plina de lume. Toti se imbulzeau, parand ca fiecare vrea sa mearga in alta parte. Am avansat incet printre ei, tarand valizele grele si in final am reusit sa iesim din gara.

–         Si acum? am intrebat-o pe Alice.

–         Tata mi-a promis ca vine sa ne astepte. Sper ca nu a uitat sau ceva… a spus ea nesigura. Cred ca ar trebui sa il sun.

A scos telefonul din buzunar, inca uitadu-se in stanga si in dreapta, sperand totusi sa il zareasca pe tatal sau.Tocmai forma numarul de telefon, cand am auzit pe cineva strigand-o:

–         Hei, Alice!

Ne-am intors pentru a vedea cine este.

Un baiat inalt, cu parul saten-blond ne facea cu mana de la cativa metri de noi.

Alice a fugit la el si l-a imbratisat.

–         Bella, ti-l prezint pe fratele meu, Edward! A spus Alice zambind.

–         Imi pare bine sa te cunosc, a spus Edward intinzandu-mi mana. Alice ne-a povestit multe despre tine.

Alice rosi putin, fastacindu-se, dar nu eram atenta la ea.

O energie ciudata aproape ca m-a facut sa tresar cand am atins mana lui Edward. Era ca un magnet. Am zambit incurcata, am mormait un “si mie”, apoi mi-am retras mana.

El zambea binevoitor si nu m-am putut abtine sa nu il admir. Parul lui avea nuante blonde pe alocuri, de parca ar fi fost raze ale soarelui si ii cadea in suvite rebele pe frunte. Ochii lui aveau cel mai intens verde pe care il vazusem vreodata, fiind inconjurati de gene dese si negre, ascunsi pe jumatate de cateva suvite cam prea lungi de par care ii intrau in ochi si pe care le dadea la o parte din cand in cand, parand  a nu fi constient de asta.

Mi-am scuturat capul, incercand sa imi alung gandurile si fiind constienta ca probabil ma holbam la el, cu un zambet tamp pe fata. Asta nu-i a bine, Bella, mi-am spus ingrijorata.

Alice m-a trezit din visarea in care ma impinsese cunoasterea lui Edward.

–         Si totusi, ce faci aici?a intrebat ea.

–         Tata m-a trimis sa va iau. A intervenit o urgenta. O mai stii pe doamna Norris? N-ai crede, dar i s-a inflamat apendicele. Tata a trebuit sa o bage in operatie de dimineata.

–         Oh… spuse Alice.

–         Asa ca m-am gandit ce bine ar fi daca nu v-as lasa sa asteptati in gara pana maine dimineata.

–         Chiar te-ai gandit tu la asta? a intrebat Alice in gluma, de parca ea chiar s-ar fi asteptat ca fratele ei sa o lase sa stea in gara pe timpul noptii.

–         Hai, sa mergem, a spus Edward dandu-si ochii peste cap si zambind in acelasi timp.

Eram inca absorbita de el si nu reuseam sa imi dezlipesc privirea oricat as fi incercat.

–         Dati-mi mie astea, a spus el intinzandu-se catre valizele noastre. Eu inca o mai tineam de maner pe a mea, iar cand el a intins mana sa o ia, m-a atins usor. Am simtit din nou acea energie si mi s-au inmuiat picioarele. Am zambit involuntar si m-am dus langa Alice.

In drum spre casa, Alice i-a povestit lui Edward tot felul de lucruri despre scoala, despre profesori si colegi. Lucrul acesta era foarte bun, pentru ca eu nu trebuia sa spun mai nimic. Nu ca as fi fost in stare sa articulez vreun cuvant.

Am ajuns in fata casei. Dar cuvantul “casa” nu descrie prea bine ce vedeam in fata mea. Semana mai degraba cu un palat. Alice mentionase de cateva ori, in treacat, ca este mare, dar niciodata ca este atat de mare.

Edward ne-a luat bagajele, iar noi am mers alaturi de el pe aleea care ducea spre intrare.

Ii aruncam cate o privire pe furis. Se parea ca nu are nicio problema in a duce bagajele noastre grele. Imi imaginam ca este destul de puternic.

Parul continua sa ii intre in ochi, dar nu parea sa il deranjeze.

Mi-a suprins privirea si mi-a zambit. M-am uitat repede in alta parte, simtind cum obrajii incep sa imi arda.Nu m-am mai uitat la el, dar continuam sa merg ca prin vis.

Am ajuns in fata usii, iar Alice a apasat clanta, intrand.

Am urmat-o.

Livingul se intindea in fata noastra. S-a auzit un “au ajuns” si doua personae au venit catre noi.

Primul era un tip solid, cu parul blond si o figura pasnica. A luat-o in brate pe Alice spunand “ce faci, pitico?” si a inceput sa o invarta.

Eu inca ma mai simteam ca intr-un vis.

Cealalta era o fata blonda cu suvite roscate, cu un cap mai inalta decat cei 1,62 m ai mei si foarte slaba, care s-a dus la Edward si l-a sarutat.

Atunci m-am trezit din vis.