Prolog

Prefata

-Si dupa aceea, ce s-a intamplat?

Mi-am incrucisat picioarele pe pat si am tras patura sa ma invelesc. Era racoare si pijamaua mea subtire nu ma prea apara de frig. Se presupunea ca trebuie sa dorm demult, dar acum, ca a venit Alexander in vizita, nu ii puteam refuza dreptul de a-si spune povestea.In plus, eram si eu curioasa.

Asa ca am incercat sa ma fac comoda si am ascultat mai departe.

-Cineva m-a urmarit pana la vechea cladire unde odata era sediul Casei de cultura. Era abandonata si guvernul vroia sa o dinamiteze. Am intrat acolo, panicat, crezand ca este salvarea mea. Dar intrasem in gura lupului.

-Cum asa?am intrebat.

Camera mea era intunecata. Razele lunii bateau in fereastra si luminau slab chipul lui Alexander. Era un barbat tanar, dar cu chipul brazdat de toate grijile pe care le traise.

-Cladirea nu avea decat o singura intrare. Odata intrat, nu mai aveai pe unde sa iesi decat tot pe acolo pe unde ai intrat. Si era clar ca poarta era impanzita de…ei.

-Nu stii cine erau?

-Nu imi amintesc nimic. Nu stiu nici macar daca erau mai multi sau era unul singur. Imi amintesc doar ca imi era teribil de frica.

A oftat. Imi imaginam ca ii este greu sa povesteasca. Eram curioasa in legatura cu multe lucruri, dar imi era teama sa il intreb. Nu vroiam sa il supar.

-Simteam cum  se apropie si m-am ascuns in pututl unui lift. Stiam ca sunt condamnat chiar inainte de a vedea picioarele incaltate in bocanci negri trecand prin fata mea.Am simtit rasuflarea rece si am inchis ochii.

-Si apoi?am intrebat desi banuiam ce urmeaza si stomacul mi se strangea dureros ca asteptare la cuvintele pe care urma sa le aud.

Dar s-a lasat tacerea. Alexander parea incapabil sa mai raspunda.

-Si apoi am murit, a spus el intr-un tarziu.

S-au auzit pasi pe hol si lumina de la bucatarie s-a aprins.Am sarit din locul meu. Cand m-am uitat din nou inspre fereastra, Alexander disparuse.

M-am bagat in pat cat de repede am putut, prefacandu-ma ca dorm. O secunda mai tarziu, usa de la camera mea s-a deschis.

-Anna, scumpo, dormi?a intrebat mama in soapta.

Am vrut sa spun “da”, apoi mi-am dat seama ca ar fi fost o prostie.

Usa s-a inchis cu un mic zgomot, apoi lumina de la bucatarie s-a stins si am auzit pasii mamei indreptandu-se catre dormitorul ei.

Nici nu mi-am dat seama ca imi tinusem respiratia, decat in momentul in care plamanii mei s-au umplut iarasi cu aer.

M-am uitat in jur, asteptand ca Alexander sa se intoarca, dar nu a facut-o. Probabil era prea mult pentru el, atatea amintiri intr-o singura noapte.

Mi-am lasat capul din nou pe perna, permitand somnului sa ma cuprinda.

Se va intoarce el la mine, cand va fi pregatit. Cu totii o fac.