O viata fara tine- Capitolul 12

Edward POV

Eram surpins. Nu stiam ca inca am o familie. Amintirile din viata mea umana erau in ceata.Imi aminteam totul vag, ce pe un vis. Imi amintesc de un copil, putin mai mare decat mine cu care eram prieten si ma jucam.M-a aparat o data, eram speriat dar nu imi mai aminteam motivul.Acum imi amintesc.Ochii verzi, parul blond si un zambet molipsitor: William. Bunicii l-au luat in LOndra si eu am ramas foarte trist.Cand a inceput razboiul, parintii mei au incercat sa il aduca inapoi.Bunicii nostril au murit in timpul razboiului. Dar am crezut ca nu mai a familie. Intotdeauna am crezut asta. Noua mea familie nemuritoare era fara indoiala cea mai buna pentru mine. Dar inainte sa o cunosc pe Bella am crezut ca nu mai sunt legat de nimeni uman.

Aveam o familie si  Bella o gasise. la había encontrado. Cum de s-a intamplat asa? Sa imi fie aproape, apoi drumurile noastre sa se impleteasca din nou. Am visat la o viata impreuna, sa avem un drum comun, dar asta e imposibil

Am luat urmatoarea scrisoare, temator in legatura cu ceea ce contine.Intr-una dintre acestea poate va scrie ca a cunoscut pe cineva special. As puttee suporta asta, daca as sti ca e fericita.

A patra scrisoare

Oportunitati

Clara si cu mine am devenit prietene. Chiar daca imi respecta tacerea sin u imi punea intrebari, mi-a pus la dipozitie jurnalul familiei si toate celelalte documente.. John ma insotea cu bucurie atunci cand ma duceam sa o vizitez, chiar daca nun e cunostea secretul. Ma intrebam unde esti si daca te distrezi sau esti fericit.

Ma intorceam intr-o zi de la biblioteca si am auzit o voce care ma striga.

– Isa Ai planuri pentru astazi?

Era  John. Karin era cu el.

– Astazi?Lasa-ma sa ma gandesc: sa prezint 2 proiecte, unul la literature si celalalt la istorie.

Ei au inceput sa rada. Nu stiam ce e asa amuzant.

– Imi scapa ceva?i-am intrebat deranjata

– Se pare ca Isabella nu e prea sociabila astazi, a spus Karin amuzata.

– Isa, stii ce zi e azi?a intrebat John cu entuziasm

-Data de astazi?am intrebat

Fara sa ma gandesc, am scos agenda. De doua zile nu imi mai notasem nimic si imi tineam evidenta in minte pentru tot ce am de facut.Cand m-am uitat pe calendar m-a apucat tremuratul.

-Mda, e vineri 14 februarie. Ce e cu asta?

De abia atunci mi-am dat seama de ce sunt bomboane, flori, confetti si indragostiti peste tot unde ma uit..

– Este, de asemenea, ziua prieteniei, a spus John.

– Iesim in oras astazi?am intrebat gandindu-ma cat de neplacut va fi sa iau cina intr-un loc in care totul este decorat pentru indragostiti.

-Ne putem plimba pe malul lacului, desi e putin cam aglomerat, a spus Karin zambind..

– De fapt,vroiam sa va propun sa luam cina in casa mamei mele. M-a rugat sa va invite. a spus John putin rusinat

– La tine acasa?Super! a strigat Karin. Ma duc sa ii anunt pe ceilalti!

Si a plecat

– Isa, ce spui, vei veni?m-a intrebat

– Desigur, imi face placere sa o revad pe Clara

Si acel potret, m-am gandit.

La ora 7 seara ajunsesem toti acolo. Cina a fost extraordinara, demna de acea casa. Am mers intr-unul dintre marile saloane pentru a mai sta de vorba si a juca diverse jocuri de masa.M-am scuzat si am iesit..

Am urcat scarile si am ajuns imediat pe coridorul alb. Am simtit o apasare in piept.De parca taboul ma chema la el. Nu stiu cat timp a trecut. Ochii imi erau plini de lacrimi si am simtit o mana pe umar

– Isa, esti bine?Ce s-a intamplat?

Vocea lui era suava si calda. John era atat de atent cu mine mereu

-Nu am nimic, ma gandeam doar la ceva, i-am raspuns.

– Este a doua oara cand te vad aici. Ce e cu picture asta?Iti place?

– Stiu ca iti este ruda, probabil a trait o viata lunga, a spus fara interes.

Nu vroiam sa vorbesc, vroiam doar sa ramn cu privirea atintita asupra tabloului.Era un portret reusit, desi modelul sau real era infinit mai bun.

– Isa… a spus si m-a intors pentru a ma privi- eu stiu ca suferi si mi-am placea sa impartasesti asta cu noi, prietenii tai. Mi-ar placea sa impart mai multe cu tine, mi-a spus cu vocea tremurata.

– John, sunt bine, nu e nevoie sa…nu am nevoie de….

– Dar eu am nevoie de tine.

– Nu, te rog. Nu aici, am spus tremurand. El a remarcat asta si m-a imbratisat.M-a strans la pieptul sau si am simtit cum lacrimile ma ameninta..

– Isa-mi-a spus mangaindu-mi fata– Isabella… Bella….

M-am tras inapoi.

– Nu imi spune asa! Am strigat

– Dar suna mai bine, e frumos ca tine..Pero

– Niciodata san u imi mai spui asa, John!

– Bine, cum spui tu.Iti voi spunr oricum daca ma lasi sa fiu langa tine mereu…

– Ce?

– Isa… eu… eu te iubesc

– Nu imi spune asta. Nu aici, in fata…

– Isa, aici sunt doar portrete vechi a unei familii pe care nu ai cunoscut-o. macar de as putea sa vand casa asta si sa arunc toate astea…

– Ce?Niciodata, ma auzi?Nu o sa te lass a faci asta!!!

-Cum vine asta?Portretele astea nu au nicio importanta.Ti-am spus ce simt si stiu ca nu imi impartasesti sentimentele inca. Dar cu timpul sper…

– Cu timpul?Ce astepti John Massen?

– Sunt Tucker, nu  Massen. Niciodata nu m-am simtit un Massen, nici macar nu simt ca ata e casa mea..

– Imi cer scuze, nu am vrut sa te jignesc..

– Tú nu ma jignesti, Isa. Tu doar ma faci fericit..

– Nu continua cu asta, nu avem un viitor, am spus mai mult pentru mine.

-Intotdeauna poate exista un viitor. Permite-mi doar sa imi gasesc un loc in inima ta..

– Nu, John. Eu nu mai am inima..

– Stiu ca ti s-a facut rau, pot vedea asta in ochii tai.Dami o sansa, lasa-ma sa fiu aproape de tine.

– Imi pare rau, am spus si nu mi-am putut opri lacrimile

Am iesit din casa alergand. Nu vroiam sa ma mai intorc vreodata.Trecutul ma durea, iar viitorul ma speria..

Trebuia sa fac ceva urgent, ceva ce va schimba totul. Ceva drastic. M-am oprit brusc din alergat. Fara sa ma gandesc de doua ori m-am intors.Am grabit pasul si mi-am stress lacrimile. Nu a trebuit sa merg mult, l-am gasit repede pe drumul de intoarcere. John alerga dupa mine, cu o haina grea in maini. M-am oprit in fata lui.

– Si eu vreau o sansa, i-am spus.

Él a inteles. M-am luat in brate si am mers imbratisati, fara un scop anume.Sau poate exista un scop…poate exista…